Amenzi de 33.750 lei, date ieri la Arad pentru nerespectarea măsurilor anti-Covid





Comunicat. În ziua de 6 aprilie, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii arădeni, împreună cu jandarmi din cadrul IJJ Arad, au desfăşurat acţiuni de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă.
În cadrul acţiunilor, a fost verificat modul în care sunt respectate prevederile Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea si combaterea efector pandemiei de Covid 19.
Astfel, în urma activităţilor desfăşurate, au fost verificate 121 de societăți comerciale, 69 de mijloace de transport persoane, fiind legitimate 2.479 de persoane.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 152 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 33.750 lei.
Începând cu data de 28.03.2021, se va restricționa circulația autovehiculelor și persoanelor în intervalul orar 20:00 – 05:00, închiderea programului de funcționare a societăților comerciale fiind ora 18:00, în perioada sfârșitului de săptămână, în localitățile unde incidența ratei de infectare este de peste 4 la mie.
Comentariile portalului
Tovarăși, mai un pic de răbdare și-n noaptea de anul nou vom avea voie doar să ciocnim un păhărel dă șampanie fără alcool, să câ (...)
Naționala României nu poate fi diferită față de societatea românească, e la fel de plină de impostură. Un antrenor ramolit care a adunat niște jucători (...)
== POCNITORILE -- DISTRACTZIA PROSTILOR SI A SARACILOR == CEA MAI IEFTINA DISTRATZIE == MANIFERE ==