După atâtea modificări fiscale, încrederea în guvernul Bolojan începe să se reașeze, ca să nu spunem că se zdruncină de-a dreptul. Începe să semene cu încrederea pe care o inspiră clădirile neterminate, ridicate fără nicio autorizație de construire, fără nicio expertiză de specialitate, fără niciun studiu de rezistență și așa mai departe.

Și nu-i vorba despre lipsa de încredere a „dușmanilor” politici, care niciodată nu au avut încredere în Bolojan și guvernul coaliției PSD-PNL-USR-UDMR-Pambuccian, ci despre cei „vaccinați cu încredere și speranță” în noul guvern, dar mai ales în noul premier.

Și totuși, Ilie Bolojan rămâne singurul om pe care-l văd capabil să ne scoată din dezastrul mizerabil în care ne-a băgat Ciolacu – știu că PSD nu acceptă asemenea reproșuri la adresa fostului lor președinte, dar asta este doar una dintre problemele cu care se alintă și amenință cu ieșirea de la guvernare. Amenințare ce se vrea ca fiscul de care nu te scapă decât moartea, dar care înrealitate este doar o ficțiune.

PSD nu va părăsi această guvernare până nu va negocia o altă alianță (nu-i mai rămâne decât AUR), pentru că nu poate trăi în opoziție – din motive atât de evidente încât nici nu merită osteneala de a le prezenta.

Legat de dezastrul lăsat de guvernarea Ciolacu, Ciucă, Roman, Grindeanu, Virgil Popescu, Neacșu, Tudose și alții ca ei n-ar trebui să se bosumfle, pentru că, până una, alta, cifrele vorbesc, chiar și în locul Justiției care demult ar fi trebuit să-l cerceteze pe fostul premier al cărui nume indian este „Cel-care-și-caută-diploma-de-BAC”.

Evident, Bolojan nu putea lupta de unul singur cu pachetele fiscale (de redresare economică, de reducere a deficitului bugetar, ziceți-le cum vreți). În primul rând, pentru că partidul pe care-l conduce nu este singur la guvernare și oricum este coautor sau măcar complice la dezastrul Ciolacu. PSD nu lasă PNL să facă ce vrea în guvern.

Are frâna de mână la dispoziție și se folosește de ea de câte ori vrea, fie prin vicepremierul Neacșu, fie prin Secretarul general al guvernului, Radu Oprea, cel dovedit ca evazionist și „spălător de bani”.

• „Adio, dragă Bolo”! În locul unui șpăgar în lacrimi, un evazionist propune un corupt

Apoi, pentru că, oricât de bihorean căpos ar fi, premierul Bolojan nu poate fi specializat și în economie, și în drept fiscal sau contravențional, în construcții, circulație rutieră și, mai presus de toate, în bun simț politico-administrativ.

Pe de altă parte însă, premier fiind, trebuie să-și asume responsabilitatea chiar și pentru prostiile pe care le promovează miniștrii din guvernul pe care-l conduce, chiar și cei cu ADN de Bihor, ca domnia sa (de exemplu, Cseke Attila). Mai mult, premierul trebuie să-și asume responsabilitatea și pentru consilierii săi care, din ce se vede până acum, nu prea se ridică la nivelul misiunii pe care o au.

Știu, un chițibușar ca mine este mai degrabă neavenit în țara lui „merge și-așa”, în care dacă invoci în apărarea ta ceva ce-i scris negru pe alb în lege ți se (poate) răspunde „bine, mă, acum vii și tu cu chestii dintr-astea?”.

Asta, în timp ce ne exprimăm respectul și invidia față de perfecțiunea japoneză, rigoarea nemțească sau chiar jemanfișismul francez, ancorat, totuși, în respectul față de rânduieli și tradiții.

Poate premierul nu știe, dar lipsa de rigoare juridică a modificărilor legislative poate anula orice bună intenție și chiar orice necesitate de ordin fiscal. Deocamdată, măsurile adoptate prin asumarea răspunderii pentru „Pachetul nr. 1” nu au intrat serios în analiză. Dar faptul că măsurile nu au fost susținute de controale, se va dovedi o slăbiciune ce va fi exploatată în curând, împotriva sa.

Îmi este greu să cred că intenția sa a fost nu doar echilibrarea bugetară a țării, ci și îmbogățirea unor profitori care au aruncat prețurile în aer.

Dincolo de creșterea nejustificată a multor prețuri – pe fondul inexistenței unei concurențe reale, de care se face vinovat, în esență, guvernul, pentru că nu deciziile politice de reglementare sunt cele care reglează prețurile în piață, ci concurența reală, ale cărei reguli trebuie să le adopte guvernul și legislativul – pachetul 2 de măsuri fiscale va genera multe probleme juridice guvernului.

Am prezentat deficiențele modificărilor propuse de guvern în ce privește încasarea amenzilor. Surpriza cea mare a venit însă odată cu publicarea, pe pagina de internet a ministerului condus de amintitul Cseke Attila, a întregului Proiect al Legii privind adoptarea unor măsuri pentru creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, ce poate fi consultat AICI .

Cseke Attila

Sursa: zf.ro

Surpriza constă în propunerile de modificare a Legii 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, despre care domnul ministru nu a pomenit la conferința de presă susținută împreună cu premierul, când a vorbit doar despre amenzile la circulație rutieră și suspendare permisului de conducere.

Modificarea majoră este reprezentată de completarea articolului 37 cu trei alineate noi (2⁴), (2⁵) și (2⁶) care vor mutila dreptul de proprietate imobiliară, ce va duce, cu siguranță, la procese, așa cum și se va întâmpla, de altfel, și cu modificările de neînțeles ale reglementărilor privitoare la Pilonul 2 de pensii (care nu-l privește decât pe premier, deocamdată).

Despre Pilonul 2 vom mai avea ocazia să vorbim – în această chestiune s-au inflamat tare spiritele în spațiul public, semn clar că sunt multe interese dincolo de ale pensionarilor.

Să revenim la problema construcțiilor. În goana după bani (de înțeles), guvernul a trecut peste principii juridice și chiar peste unele drepturi pentru care se vor da bătălii mari în instanțele române și chiar la CEDO.

Astfel, conform nou introdusului alineat (2⁴), în cazul construcțiilor nefinalizate la termenul din autorizația de construire, beneficiarul „are obligația efectuării recepției parțiale la stadiul fizic al lucrărilor autorizate, în vederea stabilirii obligațiilor de impunere, potrivit legislației fiscale”. Toate bune și frumoase, doar că viața nu înseamnă doar fiscalitate.

Recepția parțială are rol de verificare a conformității cu proiectul, cu normele tehnice și cu unele cerințe fundamentale: rezistență, siguranță, igienă, eficiență energetică etc., conform Legii 10/1995.

Altfel spus, recepția parțială este un instrument tehnic, nu fiscal.

Apoi, în proiectul de lege nu se precizează cine solicită recepția parțială, cine o validează și, mai ales, ce se întâmplă în cazul în care investitorul refuză să facă recepția parțială (care, desigur, nu este deloc ieftină). Or, toate aceste omisiuni pot duce la un vid procedural de natură să facă imposibilă punerea în aplicare a acestor norme de natură strict fiscală.

Să precizăm că, totuși, o clădire neterminată nu este sigură, nu poate fi folosită și nu ar trebui să fie tratată ca un bun impozabil. Impunerea fiscală în lipsa recepției finale poate duce la abuzuri și la conflicte juridice de natură să facă și mai dificilă misiunea guvernului de a impune constrângerile fiscale și bugetare.

Pe de altă parte, după felul în care este formulată norma impusă de alineatul (2⁶), se poate ajunge la impozitarea unei clădiri care nu există!! Această normă instituie obligația beneficiarului de a notifica autoritățile, cu „maxim 10 zile înainte expirarea termenului de valabilitate a autorizației de construire”,  despre neînceperea lucrărilor, pentru exonerarea de la impunere fiscală.

Doar că, dacă beneficiarul omite să respecte această obligație (indiferent de motiv, pentru că nu este reglementată nicio excepție), construcția neîncepută va fi impozitată, din birou, în contradicție cu prevederile Codului fiscal care definește clădirea ca fiind o construcție finalizată, cu destinație și utilizare clară!

Mai mult, impozitarea construcțiilor nefinalizate contravine regimului juridic al proprietății imobiliare, întrucât proprietarul este obligat să suporte sarcini fiscale pentru un bun care nu este utilizabil. Și, totodată, înseamnă o limitare a folosinței libere a proprietății.

La aceasta se adaugă restrângerea dreptului de proprietate prin aceea că sunt afectate două dintre cele trei atribute ale acestui drept, respectiv folosința și dispoziția (prin aceasta se încalcă art. 44 din Constituția României).

În final, o observație ce pare să fi fost total desconsiderată de autorii acestui proiect: siguranța cetățenilor. Orice construcție nefinalizată este periculoasă pentru toți cei din jurul ei. Or, modificările aduse Legii 50/1991 nu clarifică cine este responsabil dacă apar probleme structurale sau accidente. Se creează astfel o confuzie juridică și se diluează responsabilitatea profesională.

De asemenea, nu este clar dacă o construcție nefinalizată, dar impozitată, poate fi înscrisă în cartea funciară sau utilizată ca garanție bancară. Ciudat, totuși, să plătești impozit pentru o clădire care nu există și pe care nici n-ai putea-o folosi, evident, drept garanție bancară. Pentru că nu există decât ca obligație fiscală.

Desigur, putem înțelege că scopul introducerii acestor măsuri este acela al creșterii capacității financiare a UAT-urilor (despre care ar fi multe de discutat). Dar, în condițiile arătate, prețul este prea mare.

O curiozitate de final: dacă unele prevederi din legile cuprinse în Pachetul 2 de măsuri vor fi declarate neconstituționale sau dacă România va fi condamnată la CEDO, va plăti vreunul dintre autorii acestor aberații fiscale?