Despre Iulia Lung ați mai putut citi în paginile Special Arad, însă e prima oară (cu siguranță nu și ultima!) când avem ocazia să o prezentăm, oficial, în calitate de scriitoare. O scriitoare ieșită din comun, deoarece Iulia Lung nu și-a propus în mod deosebit să scrie o carte. La fel cum nici nu visase, în urmă cu câțiva ani, că va candida vreodată la Primăria unui sat din județul Arad. N-ar fi crezut mai demult nici faptul că va trăi într-o localitate izolată, în vârf de munte, printre oameni cu care avea atât de puține de împărțit, printre oameni cu o mentalitate fundamental diferită, paralelă cu modul ei de a fi. Le-a făcut pe toate acestea, „din destin sau din prostie”, după cum a formulat chiar ea vineri seara, în curtea Bibliotecii Județene „A.D. Xenopol”, unde și-a lansat cartea „La noi nu colindă muierile”, apărută în acest an la Editura Karina.

Nu a reușit să realizeze tot ce și-a propus. Poate pentru că și-a propus prea multe, ori pentru că ambițiile ei au implicat și alți oameni, care nu și-au dorit, sub nicio formă, niciun fel de schimbare. Cartea Iuliei Lung însă nu este, contrar aparențelor, „cronica unui eșec previzibil”, așa cum a scris Bruno Ștefan (Președintele Biroului de Cercetări Sociale) în postfața cărții. Este vorba despre curajul, am putea spune chiar „nebunia” de a schimba ceva – în bine – în societate, respectiv într-o comunitate mică, într-un sat arădean. Dincolo de talentul ei scriitoricesc, ori modul ei încântător de libertin de a-și expune gândurile, cartea Iuliei Lung este un jurnal despre forța voinței, despre încercarea de a transforma imposibilul în posibil, despre dovada că s-ar putea, dacă s-ar vrea. E drept, un 1% din 100% nu izbutește, de regulă, decât să reproducă o luptă Cervantescă cu morile de vânt, dar poate inspira pe alții, eventual pe alte meleaguri, să se vrea mutarea munților. În cele din urmă, cartea Iuliei Lung este un astfel de „colind de muiere”, chiar de la noi, din sat.

„Fiind o mărturisire, într-un stil alert, fără înflorituri, uneori aspru, realist, însă savuros, este o carte ce nu te lasă să respiri până la ultima pagină”, a spus Ioana Nistor, moderatoarea lansării la Arad a cărții.

Colega noastră, Raluca Medeleanu, a fost și ea rugată de autoarea Iulia Lung să spună câte ceva despre cartea „La noi nu colindă muierile”.

„M-am bucurat foarte mult că am avut șansa absolut accidentală s-o cunosc pe Iulia în 2018, în cadrul uni reportaj pe care l-am făcut cu colegul meu de la Special Arad, Mihai Todoca, și mi-am dat seama încă de atunci că Iulia e o persoană cu totul și cu totul deosebită. Așa cum am spus și în articolul pe care l-am scris pe Special Arad despre cartea ei, eu nu sunt o feministă, așa cum se înțelege în ziua de azi feminismul, dar Iulia este acel exemplu de feministă de care într-adevăr este nevoie în lumea actuală. Ea, ca mulți alții, a fost sedusă de mirajul acela minunat de sat arhaic, de liniște și aer curat, mirajul acela de paradis, al acelor zone de munte specifice țării noastre care, pentru cineva care nu a trăit acolo, par feerice, unde poți s-o iei de la zero. S-a mutat în urmă cu opt ani într-un astfel de sat, iar toată experiența ei, care a fost mai mult decât și-a închipuit ea când a luat acea decizie, ocupă paginile acestei cărți”, a spus Raluca Medeleanu la lansare.

Ca o dovadă că nu este vorba despre o carte ce ar fi doar pe placul femeilor (feministe sau nefeministe), despre „La noi nu colindă muierile” a avut doar cuvinte de laudă și bibliotecarul Florin Coita: „Iulia Lung a trăit opt ani de zile într-un sat situat într-o zonă magnifică, în zona de deal-munte în Țara Zărandului, o experiență extraordinară. Atunci când mi-a spus că scrie o carte, în care împărtășește din această experiență, mă gândeam că va fi ceva în genul reportajelor din Formula As, dedicată satului românesc. Pentru cei care nu cunosc Formula As și acest gen de reportaj, trebuie să spunem că este genul de reportaj foarte frumos scris, în care satul este deosebit, oamenii sunt buni, frumoși, primitori, îți povestesc, îți împărtășesc din experiența lor, cei bătrâni amintirile, e ceva minunat. Ei bine, cartea Iuliei surprinde satul românesc dintr-o altă perspectivă, mult mai realistă. (…) Iulia luptă cu sistemul, are curajul de a candida ca primar, iar aici găsim, iarăși, o poveste în carte mai mult decât interesantă. (…) O carte scrisă cu sare și piper, umor și sinceritate, dar nu în ultimul rând, o carte din care poți învăța”.

Evenimentul cultural a beneficiat, la final, și de un moment folcloric oferit de formația de instrumentiști ai arădeanului Paul Pașca.

Zilele acestea, Iulia Lung se află într-un mini-turneu de lansare a cărții prin țară, următoarea destinație fiind Oradea. Înainte însă de a da autografe și de a-și strânge cărțile, a mai spus și ea arădenilor prezenți la lansare câte ceva despre prima ei carte, în mod special despre motivele care au determinat-o să o scrie:

„Motivele au ținut de prostie sau de destin, nici mie nu-mi e foarte clar. Vreo doi ani m-am luptat cu un gând, să mă mut la țară. Locuiam în Suedia și o duceam foarte bine și n-am vrut să-l iau în seamă. (…) Am ajuns în satul în care am locuit… probabil tot din destin, pentru că eu n-aveam la cine să mă duc, n-aveam rude, eram la a doua generație încălțată, îmi era egal. Am ajuns să mă implic pentru că totul a fost un continuum firesc. (…) Am încercat să mobilizez comunitatea. Am făcut foarte multe lucruri inovative, am adus foarte mulți străini, am făcut foarte multă publicitate zonei și, din aproape în aproape, mi-am dat seama că dacă vrei ca ceva să fie făcut și vezi că nimeni nu vrea să facă, n-ai decât să-l faci tu. Așa am ajuns să candidez la Primărie. De fapt, aș fi candidat și ca judecător, în orice poziție care îmi oferea posibilitatea să dezvolt zona. Chiar vă recomand să citiți cartea, veți găsi o grămadă de lucruri pe care le cunoașteți și o grămadă de lucruri pe care nu le cunoașteți. Vorbesc foarte mult și despre administrația publică, pe care am studiat-o cu mare pasiune. Dacă cineva-mi spunea că o să-mi placă administrația publică, îi spuneam să se caute la cap. Este seducătoare legislația. Păcat că e doar în acte. Vorbesc foarte mult și despre iubirea de patrie, care poate suna melodramatic, dar o încercăm cu toții, doar că o ignorăm, eventual. Mi-am atras foarte multă ură din partea satului în care am locuit, din păcate. Am scris ce am văzut, e perspectiva mea, îmi pare rău că am supărat atâta lume, dar am încercat chiar să le echilibrez, să scriu și bunele, și relele”.

Iar ca o încheiere… de fapt, în loc de încheiere, mai trebuie spus că urmează ca „La noi nu colindă muierile” să apară și în limba engleză, lansată în Statele Unite ale Americii. E puțin mai „tricky”, în schimb, cu echivalentul și semantica unor cuvinte în engleză, precum „muiere” sau „babă”, ne-a mărturisit scriitoarea. Dar… apropo de mutatul munților… chiar dacă Iulia Lung n-a reușit să „traducă” și să aducă Occidentul în satul românesc, suntem convinși că va reuși să „traducă” și să aducă satul românesc în Occident.