vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Ambasadorul Italiei, în vizită la Universitatea Aurel Vlaicu din Arad

    de - | 11 aprilie 2018, 5:46 PM | Educaţie

    0

    Ambasadorul Italiei în România, Excelența Sa Marco Giungi, împreună cu o importantă delegație din care au făcut parte oameni de afaceri, directori de instituții a vizitat ieri Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad. Aici s-a întâlnit cu conducerea UAV, cu decanii facultăților și s-a discutat despre oportunitățile de colaborare cu mediul academic italian. Conf.univ.dr. Eugenia Țigan a făcut un scurt istoric al parteneriatelor dintre universitatea arădeană de stat și universități din Italia, punctând asupra celor mai importante proiecte de cercetare derulate în comun. După întâlnire, delegația din Italia a vizitat laboratoarele Institutului de Cercetare al UAV din Complexul M.

    „Suntem onorați de prezența Excelenței Sale, domnul Marco Giungi, la universitatea noastră. Prezența acestei delegații confirmă bună colaborare pe care o avem cu partenerii italieni și, cu siguranță, va deschide noi perspective pentru cooperarea dintre UAV și Italia. Ne bucură și ne onorează aprecierile distinșilor oaspeți și ne dă încredere că vom reuși să consolidăm această relație” a punctat rectorul UAV, prof.univ.dr. Ramona Lile.

    La rândul său, Excelența Sa Marco Giungi, a apreciat strânsa colaborare cu universitățile din Italia și a insistat pe necesitatea dezvoltării acestor relații dar și pe nevoia imperativă de a deschide calea unor noi punți de colaborare cu instituții, oameni de afaceri italieni care derulează afaceri în România.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.