În acest weekend, sâmbătă seara mai exact, am acceptat să mă întâlnesc în locul unui prieten cu un tânăr venit la Arad pentru un proiect de voluntariat. Băiatul, de 23 de ani, venise din Barcelona cu doar o zi în urmă, pentru prima dată în viața lui la Arad, sau în România de altfel. Era singur și cam dezorientat și își dorea mult să vorbească cu cineva din oraș, iar cel care trebuia să-l întâlnească era plecat până luni.

Mereu am fost mai mult decât încântată să cunosc oameni din alte țări, să aflu care este modul lor de gândire, propria lor optică asupra vieții, așa că am acceptat rugămintea cu bucurie. Ne-am întâlnit în fața Primăriei, iar apoi l-am condus pe malul Mureșului, la terasa Nerv, întrucât am considerat că e mai liniștit acolo, contrar numelui, și ne putem auzi numai bine, fiind în plus și într-un mediu plăcut, înconjurați de verdeața copacilor seculari. Am vorbit 3 ore cu tânărul spaniol care era foarte avid de cunoaștere, de a înțelege modul de viață din România. A fost mai mult decât șocat când a aflat că salariul minim pe ecomonie, în mână, e undeva la 350 euro, iar cel mediu, pe la 600. Cică în Spania salariul mediu e 2000 de euro. „Și puteți trăi așa?”, m-a întrebat.  Apoi a înțeles că diferă și nivelul de trai, căci, de exemplu, o chirie la ei costă vreo 1000 de euro, nu 200. A ascultat cu interes și despre cam care sunt lipsurile României în infrastructură, sistemul medical, educație… O groază de discuții serioase la care chiar avea păreri și sugestii pertinente.

Însă, ca orice tânăr, a dorit apoi să afle despre lucrurile pe care le poate face în Arad, orașul în care își va petrece mai mult de 6 luni din viață. M-a întrebat ce poate vedea, ce îi recomand să facă a doua zi, deoarece avea mult timp liber și dorea să se plimbe, iar apoi mi-a pus o serie de întrebări la care, sincer, nu am știut ce să-i răspund și m-am simțit chiar încurcată rău: „Arădenii cum se distrează? Care sunt cluburile populare? Mie îmi place muzica techno, ce club îmi recomanzi? Dar party-uri unde se organizează?” etc. etc. Întrebările continuau din gura lui entuziasmată de nou venit care nu știe ce-l așteaptă în orașul acesta mort numit Arad.

I-am recomandat în grabă două, trei localuri (care numai de muzică pur techno nu sunt) și am încercat să schimb subiectul. Însă dilema mi-a rămas în minte și iată că astăzi, după două zile, încă nu îmi dă pace. Chiar așa: unde poți trimite să se distreze un tânăr care calcă pentru prima oară în orașul nostru? Ce s-a întâmplat cu toate discotecile, cluburile de dans, localurile axate pe un anumit stil muzical? Cândva, Aradul clocotea cu viață de noapte. Existau o sumedenie de locuri din care puteai alege. Iar dacă era vară, nici nu mai are rost să discutăm! Era de ajuns să treci Mureșul, la ștrand, unde zeci de terase erau pline ochi, fiecare oferind un alt stil muzical, o altă ambianță… Aradul de prin anii 2000 era o explozie de energie! Acum, abia dacă e o licărire mică de viață… totul trebuie să fie dat încet, ca nu cumva să se supere vecinii din blocul de lângă, totul trebuie să moară la ora 11 noaptea, iar nici până la ora aceea nu prea te poți mândri cu localuri prea animate.

Trecând peste ideea de „party”, dilema mea continuă.

Ok, viață de noapte nu mai există, dar viața de zi? Cu ea cum stăm? Ce îi poți recomanda să facă în Arad unui tânăr străin? Dar haideți să expandăm limitele. Nu unui tânăr, ci unui om, indiferent de vârstă? Îi zici să dea o tură pe Bulevardul Revoluției, unde poate admira clădirea teatrului, bisericile, Primăria… și? Cam atât. O poate lua eventual și prin parc, să admire puțin albia Mureșului, dar nu prea mult că ajunge după jumătate de oră de mers agale în Micălaca sau Alfa unde vede blocuri. Apoi ce? Ah, îl trimiți la Mall, să admire obiecte importate poate chiar din țara din care vine. Toate astea însă le face omul nostru până la orele amiezii. Eh, numa’ bine! Îl trimiți să mănânce puțin, apoi la nani, că-i obosit.

Oricât am încercat să caut răspunsuri optimiste, tot ce pot concluziona e că Aradul nostru nu-i pentru tineri. Se pare că nu avem nevoie de ei! Nu-i nici pentru nou veniți. E doar un oraș în care vrei să te întorci, dar numai atunci când ai obosit, când ai pus punct aventurii și vrei liniște și odihnă. E un oraș în care vii să te stingi, nu să renaști. Iar asta chiar doare.