Am fost cu Van Gogh pe Valea Mureşului, până la Birchiş

    de Ovidiu Balint | 17 octombrie 2018, 9:00 AM | Recomandările editorilor | Reportaj

    0

    Dimineaţa nu anunţa nimic special. Priveam în gol, spre fereastră, ademenit de razele aurii ale toamnei, care se bucura nebună de îmbătrânirea frunzelor sale. Îmi făceam planurile pentru ziua ce începea, odată cu gândurile la anul care îmi muşca deja cu poftă din cea de a 51-a toamnă a vieţii mele. N-aveam timp de sărbătorire. Ca oricărui om sucit, gândurile mele se agăţau într-o disperare idioată de urgenţele cotidiene, ca de treptele unei scări. Nu eram în stare nici să le ordonez după priorităţi. Urcam anapoda printre ele.

    Motorul a pornit din prima. Firesc, nu era maşina mea. Altfel ar fi trebuit să mă gândesc deja cine mai e pe-acasă, ori cine mai trece pe stradă ca să mă împingă până pornesc motorul.

    Aradul a rămas în urmă, plin de înjurăturile mele, care se ciocneau cu înjurăturile altor şoferi, ruginite deja prin atelierele auto.
    Până la Sâmbăteni, peisajul îmi trecea prin privire ca un reflex. Îmi vizitez părinţii, la casa lor de la Ghioroc. Monumentul de la Păuliş îmi deschidea aripile amintirlor către Miloş Cristea, iar lumina dimineţii de toamnă mi-l îmbrăca într-o aură de întrebări despre rostul sacrificiului.

    Înainte să intru în Lipova, am zărit deschisă poarta de la fostul domeniu al lui Ştefan Cicio Pop.


    Balconul în care Ştefan Cicio Pop se întâlnea în toamna anului 1918 cu Generalul Berthelot

    Fusesem acolo acum 20 de ani, când nepotul corifeului Marii Uniri, Aurel Birtolon, îmi acorda un interviu în acelaşi balcon în care bunicul său, acum 100 de ani, purta tratative cu Generalul Berthelot, strategul militar care a salvat Vestul României. Actualul proprietar m-a primit cu un pahar de vin neterminat. M-a întrebat ce să facă: să-l mai lase sau nu pe drojdie? “E un merlot! Eu l-aş vrea mai demisec, fiindcă aşa cere lumea.”, mi-a zis. Uitându-mă spre balconul lui Cicio Pop, i-am spus, mirosind licoarea încă tulbure din pahar, că se anunţă un vin bun, iar un vin bun nu poate fi decât sec. S-a uitat la mine lung, cu nişte ochi albaştri sinceri. Mi-a mai spus că din fosta casă a servitorilor vrea să facă un restaurant. Ar fi vrut să renoveze totul pe fonduri europene, dar nu a găsit unul atractiv, ori unul care să se potrivească cerinţelor lui.

    Traversarea Lipovei m-a făcut să oftez iar, cu gândul la potenţialul cultural al oraşului, mai ales datorită istoriei mult mai veche decât a Aradului. Magazinele cu marfă second-hand, care înţesează chiar centrul istoric al micului şi superbului oraş, dezvăluie, din păcate, ca şi la Arad, nivelul de trai al locuitorilor.

    Timpul scurs printre degete m-a făcut să uit cum să ies din Lipova spre Ususău, Bata şi Birchiş. Indicatoarele de drum sunt puse după colt, de parcă mi-ar fi pus cineva la încercare spriritul de cercetaş la orientare turistică.

    În fine, ies pe Valea Mureşului, pe malul stâng al râului pe care în tinereţe l-am parcurs vâslind de la Alba Iulia până la Arad. Privind la Cetatea Şoimoş, care de aici pare mult mai semeaţă, mi-am amintit cum ne-am răsturnat cu bărcile tocmai în apropierea ei, acum 35 de ani. Mureşul ne-a înghiţit tot atunci, şi haine, şi echipamente. Am salvat doar canoea şi pagăile. Seara ne-au adus nişte pită , clisă şi ceapă câţiva locuitori din zonă. A fost cea mai bună cină din câte îmi amintesc.

    Şi, după doar câţiva kilometri printre amintiri, am intrat cu privirea direct într-un tablou de Van Gogh. A fost ca o explozie de culori!

    Am redus viteza până la o limită care imi permitea să mă bucur de fiecare clipă de imagine. Zeci de minute am fost printr-o expoziţie personal a lui Van Gogh. O pădure amestecată, cu plopi, cu salcâmi, cu stejari, cu frasini, chiar cu brazi şi molizi, pe alocuri, îşi picta spectaculos câte o culoare aleasă din bucuria şi tristeţea acestei toamne. Nici nu ştiu cum şi-a putut inventa pădurea atâtea nuanţe de galben, ori de cărămiziu, ori de verde, care trădează trucul frunzelor pentru a ne trişa nouă sentimentele. Drumul m-a purtat lin, dintr-o poiană într-alta, ca-ntr-un carusel al unei copilării uitată prea devreme.

    Mă miram cât de spectaculoasă este Valea Mureşului, mergând pe malul stâng al râului. Şi toate frumuseţile astea sunt la doar 50 de kilometri de Arad. Nu ştiu câţi dintre arădeni au fost pe această rută, dar sunt siguri că mulţi dintre noi îşi plâng de milă că Aradul nu are ce arăta lumii.

    Am avut o dimineaţă de vis, care va cântări în memoria mea cât un concediu. Sau cât o vizită într-o expoziţie cu tablouri de Van Gogh. Dacă nu mă credeţi, vă provoc cu o comparaţie dintre tablourile celebrului pictor şi peisajele de toamnă ale Văii Mureşului.


    Crama care i-a aparţinut lui Cicio Pop:

    Casa care va deveni restaurant:

    Platanul din curtea domeniului, Monument istoric, în vârstă de peste 400 de ani:

    Peisaje de pe ruta Lipova-Birchiş

    Scrie un comentariu

    8 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Distribuie articolul

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.

    Logo Aplicatie Special Arad

    Special Arad