vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Alte vieți curmate brusc… Doi tineri au murit și doi sunt în comă după ce s-au izbit de un gard cu automobilul

    de Special Arad | 8 decembrie 2019, 3:52 PM | Naţional

    0

    Doi tineri au murit, alți doi au fost răniți grav și sunt în comă, iar altul a fost rănit ușor, după ce mașina în care se aflau a ieșit de pe drum și s-a izbit de un gard, în localitatea Independența din județul Galați.

    Potrivit IPJ Galați, accidentul s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe DN 25, în localitatea Independența, din județul Galați.

    „La volanul mașinii se afla un tânăr de 22 de ani din comuna Pechea. Acesta a pierdut controlul volanului din cauza vitezei, a ieșit de pe șosea și s-a izbit violent de un gard. Din cauza impactului, șoferul și pasagerul aflat pe locul din dreapta au murit pe loc. Persoanele aflate pe bancheta din spate au ajuns la spital. Două persoane de 21 de ani și de 22 ani au fost rănite foarte grav și sunt în comă, iar un alt pasager de 29 ani a fost rănit ușor”, au declarat, corespondentului MEDIAFAX, reprezentanții IPJ Galați.

    Poliția continuă cercetările pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.

    În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

    Foto: Arhivă

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.