Alianța Vestului sau AVE, popor, realeșii te salută!

    de E. Nola | 10 decembrie 2018, 8:48 AM | Încetinitorul de particule | Topic special

    6

    Acesta este evenimentul săptămânii, chiar dacă știm de el de ceva vreme și chiar dacă s-a întâmplat la Timișoara, nu la Arad.

    Pe scurt, patru primari din Ardeal, toți din opoziție, Emil Boc de la Cluj, Ilie Bolojan de la Oradea, Nicolae Robu de la Timișoara și ultimul de pe listă cu nevoia noastră, Gheorghe Falcă de la Arad, au semnat ce numesc ei Alianța Vestului, prescurtat AVE, de la latinescul AVE, Caesar… o alianță de colaborare și susținere reciprocă, având în vedere că Bucureștiul e departe și abia se vede de Carpați și Poiana Brașovului.

    Primarul Devei și-a exprimat și el dorința, rămâne de văzut dacă cei patru de la Apus îl consideră demn de această frăție întru realegere.

    Intenția pare nobilă, chiar dacă este provocată de obtuzitatea coruptă a administrațiilor bucureștene, de motivul viclean că România fiind un stat național unitar, orice autonomie teritorială și/sau economică ar pune în pericol această realitate sacrosantă.

    De altfel, Emil Boc, cel mai naționalist dintre cei patru, a și ținut să precizeze că inițiativa nu vizează acest caracter al statului, e vorba doar de inițiative economice, de o colaborare în atragerea de fonduri, mai ales europene, pentru dezvoltarea infrastructurii zonei, drumuri, căi ferate, spitale și alte cele. Din păcate, chiar și la acest nivel al declarațiilor de intenție se poate observa cât de șubredă este înțelegerea dintre cei patru, Robu, în stilul său flamboiant caracteristic, remarcând că inițiativa are ca fundament Declarația de la Alba Iulia.

    Nu știm exact la ce s-a gândit Nicolae Robu, dar dacă ne aducem aminte de caracterul autonomist, federalist al Declarației, mai că ne vine să-i zicem mititelului de la Cluj: vezi că Băsescu nu mai e în spatele tău, iar cu Robu s-ar putea să nu te descurci!

    Cel mai cu picioarele pe pământ pare orădeanul Bolojan, cel care, este evident, se gândește la avantajele unei astfel de alianțe la UE, acolo unde banii sunt împărțiti inclusiv în funcție de teritoriul și numărul celor care beneficiază de ei. De altfel el a fost singurul care a spus și ceva concret, nu doar slogane și generalități, pomenind de autostradă, trenuri de mare viteză, respectiv spital la Oradea și Timișoara.

    Al nostru, așa cum era de așteptat, a ținut-o cu textele dinainte învățate, texte pe care le crede de mare impact la mase, în fond niște lucruri comune de mai mare ți-e dragul. Cităm, să nu ni se spună că vorbim pe lângă subiect: „Alianța Vestului doreşte să transmită un mesaj de responsabilitate. Acest proiect reprezintă o fundație pentru cele 3 direcții din platforma noastră. Întemeindu-ne pe această platformă, noi, primarii oraşelor, Timişoara, Oradea, Arad, Cluj – Napoca ne asumăm o responsabilitate.”

    Treaba asta cu responsabilitatea pe toate gardurile este un simptom destul de grav la al nostru primar, știut fiind că politicienii, ca și copiii mincinoși, insistă mai tare pe ceea ce le lipsește sau vor să ascundă cu orice preț, al nostru sperând, se pare, că tot fluturând cuvântul reponsabilitate, arădeanul nu observă că tocmai asta este ceea ce îi lipsește cel mai mult administrației pe care o conduce la Arad de 15 ani.

    Revenind la esența alianței, care deocamdată este doar la nivel de declarații și simbolisme electorale – este cât se poate de evident că toți cei patru vizează câștig de imagine și de voturi prin acest gest oarecum inedit –, urmând să fie legalizată în primăvară, ni se pare cât se poate de clar că totul a plecat de la spitalul clujean, respectiv inițiativa recentă a lui Boc de a strânge semnături pentru susținerea construirii Spitalului Regional de Urgență din localitate cu forțe locale, având în vedere că Bucureștiul a amânat proiectul până pe 2025.

    Este de asemenea evident că gestul lui Boc – fost premier care a închis 70 de spitale – este pur demagogic, legislația actuală a României nepermițând delegarea responsabilităților folosirii fondurilor europene la nivel local. Cu alte cuvinte, cum a subliniat foarte clar comisarul european, deloc întâmplător, Corina Crețu: banii europeni în acest domeniu există, sunt însă dirijați de ministerul de resort, Domnul Boc, cel puțin până când nu se schimbă legislația, se agită degeaba.

    Vorba vine degeaba: boborului îi plac gesturile spectaculoase, chiar dacă sunt găunoase, așa încât chiar dacă nu face rost de bani pentru spital – nimeni nu știe mai bine asta decât Domnul Boc – va face tot ce-i mai important în această fază preelectorală: va câștiga capital electoral cu duiumul.

    De altfel, un Spital Regional de Urgență este prevăzut și pentru Timișoara, Bolojan speră, în aceeași idee, pentru Oradea, singurul care rămâne doar cu responsabilitatea care nu îl obligă la nimic fiind al nostru Gheorghe.

    În consecință, această alianță, care sună bine și înălțător la o primă aruncătura de băț, este un bluff electoral iresponsabil și demagogic până când legislația României rămâne supercentralizată, altfel spus, acești superbi titani ai liberalismului de vorbe goale ar face mai bine să lupte prin toate puterile pentru reformarea autonomistă a legislației țării – chiar dacă asta ar însemna ca declarația lui Boc să fie contrazisă de cea a lui Robu – în loc să arunce bezele în grup unui electorat care răspunde cam de multișor la gesturile lor de aburit prostimea prin continuarea formulei cu Ave, Caesar: morituri te salutant…

    De altfel, dacă tot vorbim de Alianța Vestului, adică AVE, noi zicem că ea s-a realizat deja între Arad și Sibiu, e drept, deocamdată unilateral, în măsura în care utilaje înregistrate în Arad fac acolo curățenie pe străzile pietonale.

    Corect, ce să facă la noi, noi nu avem din alea…

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Gargara ieftina. Este vorba de crearea unui context care sa permita, sa faciliteze imaginea de oameni de stat a celor implicati.
      Inafara de Bolojan care are calitati de administrator indiscutabile restul sunt de rahat. Boc ne-a dus inapoi ca tara cu sute de ani impreuna cu PDL-ul si Basescu (se ne amintim de alegerea primarilor intr-un singur tur, de manipularea cu referendumul de reducere a numarului de parlamentari si la o singura camera, de hotia institutionalizata portocalie, de maniera de condamna pe toti care nu erau cu ei, de regresul privind democratia, drepturile omului, securismele si politrucii portocalii cocotati la toate nivelurile si in toate institutiile, numirile politice fara perdea, atitudinea de: am castigat si fac ce vreau si multe alte mizerii de care nu-mi mai aduc aminte). Robu nu are niciun merit altul de fi fost ales primar, tot intr-un singur tur. Falca … este sub orice critica: un individ marunt, orgolios, incult, fara viziune, fara dorinta de a face bine, un debil care simte nevoia maladiva de a se inconjura de lingai, un primitiv care nu vede rostul calitatii la oameni, un individ las care nu intra in nici o dezbatere daca nu a fost in prealabil negociata si in care asa zisul oponent face si altceva decat figuratie.
      Poza asta a lui Falca ca om de stat – o asociere absolut jenanta cu oamenii mari care au facut unirea, acuma in an centenar, acuma la cateva zile de la centenar ….
      Manipulare infecta….. care va tine, ca sunt prea multe suflete de sluga, care vor sa linga, sa fie placuti, sa fie primiti in cercuri de oameni mari (chiar daca oamenii astia mari sunt doar niste impostori incompetenti).

      +2 voturi
      +1
      -1
    2. Si în spatele lor aceiași vrăjmași ai evangheliei care vor sa creeze o societate care știe sa se descurce fara Dumnezeu,traditii, si repere ale Adevărului ,creînd o societate de sclavi digitali!Însa tocmai selecția pe care o fac nulitățile, care-i slujesc ,îi vor trada prin incompetenta lor ca doar nu dreapta creștină administrează fondurile!Sa vedem cu ce se vor lauda când nu o sa mai aibe oameni care să-i folosească!

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    4 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.