Teamă, foame și frig. Asta a fost substanța regimului naționalist-Ceaușist. Închistat ideologic într-o structură piramidală rigidă, comunismul lui Ceaușescu proiecta propagandistic o supra – comunitate construită artificial, cu forcepsul. După colectivizare, naționalizări și ingineria socială a primatului “clasei muncitorești”, România s-a pomenit în genunchi. Comunismul dinastic al lui Ceaușescu așterne o lungă toamnă a conștiinței naționale. Noua elită a nomenklaturii s-a suit peste acest popor; oportuniști, agramați și lichele. Generație după generație de oameni înfrânți, goliți de speranță, oameni pentru care cuvântul libertate nu mai era decât un anglicism.

Și după acest nesfârșit noiembrie sumbru a urmat acel decembrie. A urmat “vom muri, dar vom fi liberi”. Au urmat Timișoara, Arad, București. Sânge, eroi și morminte. Tineri frumoși care și-au făurit și ne-au dăruit libertatea. Libertate pe care, mai apoi, am ales să o lăsăm raționalizată. Pe cartele împărțite de Sistemul extractiv metamorfozat; noua nomenklatură FSN-isto – Securistă. Reinventată, metamorfozată, retrasă după blocurile gri – privilegiații unei nesfârșite tranziții eșuate în PSD-ism; roșu sau galben; care ne-au furat Piața Universității și punctul 8 și șansa la demnitate.

O societate în derivă, cu instituții capturate de către noua nomenklatura. O societate care naturalizează  mediocritatea, tolerează înspăimântător de ușor impostura. Memoria colectivă pare în curs de disoluție, cu o Justiție care dezincriminează practic in integrum Securitatea ca instrument represiv al dictaturii comuniste în rechizitoriul Procuraturii Militare despre decembrie 1989; o țară în care se inaugurează monumente închinate eroilor Securității la Pitești; în care Securitatea Ceaușistă  este practic grațiată instituțional prin motivarea deciziei Înaltei Curți în cazul complicilor la asasinatul inginerului Gheorghe Ursu – în sine o decizie ca un asasinat moral. O țară în care jurnalista Emilia Șercan protestează este pentru a 16-a zi în fața Parchetului General care a clasat dosarul sordid al kompromatului făcut de șefi din poliție și politicieni insalubri. Un stat cu reflexe securistoide abjecte, în care Serviciile interferă nepermis în politică și economie. O țară ruptă, cu 5 milioane de expați, și o jumătate uitată în noroaie și sărăcie.

O societate profund divizată, brăzdată de inechități, cu „speciali” înșurubați inamovibil în bugetele de pensii; în care libertatea presei este în reflux, democrația însăși regresează.

Peste toate, extremiștii filo-legionari cultivă în aplauze și like-uri zoaia putredă a etnicismului radical.

Dar este din nou decembrie în România. Și ei, eroii Revoluției, merită gândul nostru bun. Merită recunoștința și genunchiul nostru plecat. Poate nu am fost suficient de puternici și buni ca să îi facem mândri. Dar cu siguranță, pentru memoria lor, merită să luptăm în continuare pentru România pe care ei au visat-o în frigul acelui decembrie 1989.