Adolescenți afgani, ascunși într-un TIR, descoperiți de frontieriștii arădeni
Patru cetățeni din Afganistan, ascunşi într-un automarfar încărcat cu bobine pentru cabluri electrice, au fost depistaţi de către poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vărșand, încercând astfel să treacă ilegal frontiera în Ungaria.
În data de 18.08.2021, în jurul orei 14.50, la Punctul de Trecere a Frontierei Vărșand, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, conducând un ansamblu rutier format din cap tractor şi semiremorcă, ambele înmatriculate în România. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, bobine pentru cabluri electrice, pentru o societate comercială din Germania.
În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, în interiorul acestuia au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul marfă, patru cetăţeni străini.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 14 și 19 de ani, solicitanți de azil în România.
În continuare, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii activității infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)