Actorul Mitică Popescu a murit la 86 de ani. Avea probleme cardiace și multiple comorbidități
Actorul Mitică Popescu a încetat din viaţă marți, 3 ianuarie, la 86 de ani. Trista veste a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias din Capitală, medicul Silviu Negoiţă, pentru News.ro.
Mitică Popescu a fost internat inițial pe 18 decembrie la Spitalul de Urgenţă Floreasca din București, în secția Cardiologie. De acolo a fost externat pe 30 decembrie, a transmis medicul Bogdan Opriţa, purtătorul de cuvânt al unității medicale, pentru ziarul Libertatea. Ulterior a fost internat la Spitalul Elias. Medicul Silviu Negoiță a declarat pentru News.ro că actorul avea „probleme cardiace, pe fondul multiplelor comorbidităţi”.
Mitică Popescu (2 decembrie 1936 – 3 ianuarie 2023) și-a desfășurat cea mai mare parte a activității sale în teatru pe scena Teatrului Mic din București. A primit Premiul pentru întreaga activitate la Gala Premiilor UNITER din 2009. A fost decorat, la 13 decembrie 2002, și cu Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alți actori, „pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului românesc, cu prilejul împlinirii unui veac și jumătate de existență a Teatrului Național din București”.
A fost gazda emisiunii „D’ale lu’ Mitică” pe TVR 2.
A jucat în piese de teatru precum „Geamandura” de Tudor Mușatescu (1970), „Mânia posturilor” de Vasile Alecsandri (1975), „Evul mediu întâmplător” de Romulus Guga (1980), „Ca frunza dudului din rai” de D. R. Popescu – decedat ieri, în 2 ianuarie 2023 (1982), „Cum vă place” de William Shakespeare (1996) sau „Colonia îngerilor” de Ștefan Caraman (2000).
A jucat în mai multe filme, printre care amintim „Dincolo de nisipuri” (1974), „Tănase Scatiu” (1976), „Vînătoarea de vulpi” (1980), „De ce trag clopotele, Mitică?” (1981), „Glissando” (1984), „Moromeții” (1987), „Rămînerea” (1991), „Dulcea saună a morții” (2003) și „Păcală se întoarce” (2006).
Comentariile portalului
Moraliștii sunteți voi, @Anti, in frunte cu Mesia Diliu Georgescu. Voi sunteți cei buni, cei drepți, cei aleși, neprihăniții, inteligenții, salvatorii, deț (...)
felicitari,o initiava de laudat
Nu-i chiar așa, v-aș putea explica mai multe, dar nu cred că v-aș convinge. De altfel, nici nu utmăresc asta. PS Nu există lege perfectă.