Activități de weekend: la furat prin magazinele din Vlaicu
Știri Arad: Poliţiştii arădeni cercetează mai multe persoane, care au fost prinse în flagrant, în acest sfârşit de săptămână, în timp ce furau din magazine, de pe raza municipiului.
Poliţiştii cercetează doi bărbaţi, de 37 respectiv 23 de ani, care au fost depistaţi în timp ce furau alimente şi doi tineri, de 14 respectiv 15 ani, care au fost depistaţi în timp ce furau produse cosmetice, dintr-un magazin de pe Calea Aurel Vlaicu.
De asemenea, poliţiştii cercetează doi bărbaţi, de 24 respectiv 23 de ani, care au fost depistaţi în timp ce sustrăgeau produse alimentare, dintr-un magazin situat pe strada Banu Mărăcine, din municipiu.
Prejudiciul cauzat a fost recuperat în totalitate, pe numele celor în cauză fiind întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)