Arad: Recidivist în vârstă de 57 de ani, arestat după și-a bătut concubina cu pumnii și picioarele
Un bărbat în vârstă de 57 de ani, din Arad, recidivist, a fost arestat preventiv după ce și-a bătut concubina, aplicându-i lovituri cu pumnii și picioarele în zona capului.
În urma atacului, femeia a suferit răni ce necesită între 30 și 35 de zile de îngrijiri medicale. Incidentul s-a petrecut pe Calea Aurel Vlaicu, în parcarea unui centru de dializă, pe fondul consumului de alcool și al unor discuții în contradictoriu. Agresorul este cercetat pentru violență în familie.
„În fapt, s-a reţinut că, în data de 23 noiembrie, în jurul orei 23:16, inculpatul M.I., recidivist, în vârstă de 57 de ani, persoană fără adăpost din municipiul Arad, în timp ce se afla în public, respectiv în municipiul Arad, pe Calea Aurel Vlaicu, în parcarea centrului de dializă B. Braun, pe fondul consumului de alcool şi al discuţiilor în contradictoriu, a agresat-o fizic pe concubina sa, lovind-o, în mod repetat, cu palmele, pumnii și picioarele în zona capului și în zona corpului, cauzându-i persoanei vătămate mai multe leziuni traumatice care au necesitat un număr de 30-35 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Prin ordonanța din data de 25 noiembrie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul M.I., sub aspectul săvârşirii infracțiunii de violență în familie. Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad a propus luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul M.I., propunerea fiind admisă, pe numele acestuia fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile”, a transmis Biroul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)