joi, 18 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Acțiune de colectare a deșeurilor, sâmbăta aceasta. Vezi unde vor fi cele 6 puncte de colectare în oraș

    de Special Arad | 1 octombrie 2015, 2:01 PM | Știri Arad

    0

    Primăria Municipiului Arad în parteneriat cu Asociația Română pentru Reciclare RoRec organizează sâmbătă, 3 octombrie 2015 o acțiune de colectare a deșeurilor electrice și electrocasnice.

    Sâmbătă, 3 octombrie, între orele 9-16, deșeurile DEEE pot fi depuse de cetățeni în containerele care vor fi amplasate în 6 puncte de colectare din oraș:

    Cartier Alfa –zona Bisericii, în spatele Carrefour Market

    Cartier Micălaca – Piața Miorița, str.Abrud în spatele  Bl.129

    Zona Gării – str.Avrig la Grădinița PP15

    Cartier Vlaicu – Piața Agroindustrială la intrarea în hala

    Cartier Aradul Nou – parcare « Lanțul » pe Calea Timișorii

    Cartier Grădiște – Aleea Romanței, la școala « Aron Cotruș ».

    Aparatele electrocasnice de dimensiuni mai mari pot fi preluate de la domiciliu, în mod gratuit, pe bază de programare telefonică la 0800 444 800 (telverde gratuit apelabil 7 zile din 7 între orele 9-17) sau 0751 302 123.
    Asociația Română pentru Reciclare RoRec oferă fiecărui deponent cupoane valorice (tichete cadou) în valoare de 40 lei pentru combine frigorifice, vitrine şi lăzi frigorifice, frigidere sau congelatoare, echipamente întregi şi complete, respectiv cupoane în valoare de 20 lei pentru maşini de spălat rufe şi vase, uscătoare de haine sau aparate de aer condiţionat întregi şi complete.

    Pentru orice alt aparat electric scos din uz și predat fiecare deponent va fi înscris la o tombolă cu premii oferite de RoRec. Premiile vor fi un cuptor cu microunde, cafetiere, mixere de bucătărie, mașini electrice de găurit.

    Reamintim faptul că deșeurile de echipamente eletrice și electronice au un potenția toxic de 10 ori mai mare decât deșeurile menajere. Datorită potențialului toxic al acestora, legislația europeană și națională de mediu interzice  debarasarea de deșeurile DEEE alături de deșeurile menajere.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.