Accident teribil pe DN 1. Un autocar cu 40 de călători s-a izbit de un autoturism!





Un autocar în care se află aproximativ 40 de pasageri a fost implicat, duminică dimineaţă, într-un accident pe Drumul Naţional 1, în judeţul Sibiu. O maşină care a fost pierdută de sub control, a pătruns pe contrasens şi a lovit autocarul. Pasagera din autoturismul care a intrat, duminică, într-un autocar pe DN 1, în judeţul SIbiu, nu a răspuns manevrelor de resuscitare ale medicilor şi a fost declarat decesul. O altă persoană a fost transportată la spital. Traficul în zona accidentului se desfăşoară alternativ.
Potrivit poliţiştilor sibieni, un accident s-a produs, duminică dimineaţă, pe DN 1, în zona denumită Hula Bradului, fiind implicate un autocar cu 40 de pasageri şi un autoturism. „Accident rutier grav, pe fondul vitezei neadaptate. Şoferul unui turism condus spre Braşov, pe fondul vitezei neadaptate în curbă la stânga, carosabil ud, pierde controlul directiei, patrunde pe contrasens si intra in coliziune cu un autocar”, au precizat poliţiştii, potrivit News.ro. Potrivit acestora, o pasageră din autoturism este inconştientă, iar o pasageră din autocar a fost rănită, posibil uşor. La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de Poliţie şi pompieri, traficul în zonă fiind îngreunat.
Sursa: stiripesurse.ro
Comentariile portalului
Cetățene dragă, dacă tot mă citezi, fă-o cum se cuvine: "românor nu le plac "molâii șmecherași și mincinoși uneori". Cetățene dragă, voi aț (...)
De ce să întreb? Se vede cu ochiul liber ce a făcut. Că o fi fost dur, asta e. Ați condus mulți oameni și ați fost (...)
Raluca dă clasă multora în materie de jurnalism, așa că nu mă supăr deloc să primesc lecții de la ea. Dar tot Raluca dă clasă unora ca (...)