Trei persoane la spital, în urma unui accident rutier produs între o căruță și un autoturism la Pecica





Trei persoane – un adult și doi copii – au ajuns la spital, miercuri dimineața, după ce căruța în care se aflau a intrat în coliziune cu un autoturism, la Pecica. Cei trei au suferit, potrivit Serviciului de Ambulanță Județean Arad – care a intervenit cu două ambulanțe la accident – traumatism lombar, traumatism cranian minor, contuzii minore și contuzii la coloana cervicală, fiind transportați la Unitate de Primire Urgențe pentru investigații medicale suplimentare.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările în care a avut loc accidentul.
„La data de 26 iulie, în jurul orei 05:50, polițiștii orașului Pecica au fost sesizați despre un eveniment rutier. Din cercetări a reieșit că o femeie de 57 de ani, din Sânpetru German, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 179 E, a intrat în coliziune cu un atelaj hipo. În urma impactului a rezultat rănirea ușoară – la prima vedere – a trei persoane, pasagere în atelajul hipo, care au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Testarea cu aparatul alcooltest a conducătoarei auto a rezultat că aceasta nu se afla sub influența alcoolului. Cercetările sunt continuate de polițiști într-un dosar penal întocmit pentru vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului”, au transmis reprezentanții IPJ Arad.
Comentariile portalului
La 12:45 se ara??? Cand e mai cald? Sau noaptea si dimineata de devreme... Idioti ahtiati dupa bani.
Cam merita. Ieri am circulat cu tramvaiul. La statia "Caminu'" au urcat pt vetificarea biletelor...ghiciti cati? 5 !!! 2 de la PL, 1 boacter si inca 2 care nu stiu ce faceau...
Rușine agramatului oltean demolator ''dottore'' falca pentru ca ne-a adus in stadiul de o comuna sub Brad !