Județul Arad continuă sprijinul financiar pentru finalizarea stadionului din Raionul Ialoveni
Județul Arad sprijină financiar parțial construcția stadionului Raional Ialoveni din Republica Moldova, în acest sens consilierii aprobând decontarea unor sume pentru lucrări, în ședința de joi, 26 iunie.
Finanțarea se realizează printr-un parteneriat între Consiliul Județean Arad și Consiliul Ialoveni, o primă tranșă fiind aprobată vara trecută, în suma de 50.000 euro, din totalul de 1,6 milioane euro la cât este estimată investiția.
Acest stadion va deservi 516 copii de la școala sportivă a raionului și circa 200 copii de la cele 3 cluburi sportive care își desfășoară antrenamentele și campionatele acolo. De asemenea, stadionul va fi utilizat și de cele 25 echipe de fotbal din toate localitățile raionului, membre la Asociația teritorială de fotbal, iar Federația Moldovenească de Fotbal va desfășura acolo meciuri de Liga I.
CJ Arad alocă încă circa 36.000 euro pentru stadionul din Ialoveni
Președintele raionului, Natalia Eremia, a fost într-o vizită la Arad, cu ocazia Zilelor Județului Arad, unde a purtat discuții cu Consiliul Județean pentru a se asigura de continuitatea sprijinului financiar, în vederea finalizării lucrărilor. Ulterior, pentru a continua demersurile, consilierul Remețan Florin a fost într-o delegație în Republica Moldova.
La stadion s-au construit și dotat vestiarele, grupurile sanitare, iar pe teren s-a pus gazon artificial pe o suprafață de 7150 mp.
Consiliului Județean Arad i-a fost solicitată și a aprobat decontarea de lucrări în valoare de 121.230 lei moldovenești (circa 6000 euro) pentru lucrările suplimentare, săpături și construcția peretelui de sprijin a zidului pentru montarea pavajului și circa 600.000 lei moldovenești pentru lucrări la vestiare (circa 30.000 euro).
Sprijin financiar și pentru alte raioane
Președintele Iustin Cionca a spus consilierilor județeni că instituția arădeană intenționează anul acesta să sprijine financiar și proiecte din raionul Ungheni și Anenii Noi, fiind zone înfrățite cu județul nostru, proiectele urmând să fie prezentate într-o ședință viitoare.
Citește și:




















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)