Accident pe Autostrada Vestului, aproape de Timișoara. 9 răniți, microbuz răsturnat și trafic dat peste cap





Un accident s-a produs sâmbătă, la prânz, pe Autostrada Timișoara – Lugoj, după ce un microbuz cu 9 oameni s-a răsturnat.
Accidentul a avut loc în zona localității Topolovățu Mare.
„La fața locului s-au deplasat de urgență două autospeciale de stingere cu modul de descarcerare, 3 autosanitare SMURD, o autospecială de transport personal și victime multiple (ATPVM), 3 ambulanțe SAJ și 21 de pompieri. De asemenea, a fost alertat și elicopterul SMURD. În microbuz se aflau 9 persoane, adulți, cetățeni străini. Toate cele 9 persoane au primit îngrijiri medicale și vor fi transportate la spital„, transmit reprezentantii ISU Timis.
Sursa: Opiniatimisoarei.ro
Comentariile portalului
Au fost scoase linkurile din motive tehnice și de obicei facem acest lucru: pe telefon, linkurile lungi scot textul și sigla în afara ecranului. Faceți capturi câte vreț (...)
De ce ati taiat ce 4 adrese de web prin care demonstram cele scrise ! Ati lasat:"La pct. 4 gasiti si raspunsul Inspecoratului de Stat in Constructii ", oare de ce ? Sa creada (...)
Cetățene dragă, dacă tot mă citezi, fă-o cum se cuvine: "românor nu le plac "molâii șmecherași și mincinoși uneori". Cetățene dragă, voi aț (...)