Accident între Fântânele și Frumușeni soldat cu cinci victime: doi copii de 7 și 11 ani și trei adulți
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Arad anunță că s-a produs un accident rutier în care a fost implicat un autoturism, între localitățile Fântânele si Frumușeni.În urma acestuia a rezultat rănirea a cinci persoane – doi copii de 7 și 11 ani și trei adulți.
La fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și două ambulanțe SMURD dintre care una Terapie Intensivă Mobilă și o ambulanță din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Arad.
UPDATE
Accidentul s-a soldat cu cinci victime, doi copii de 7 și 11 ani și trei adulți, conștiente, cooperante și neîncarcerate, fiind transportate la spital.
ISU Arad transmite că „în urma evaluării medicale, toate cele cinci victime au fost transportate la spital pentru îngrijiri și investigații suplimentare, astfel: echipajul SMURD Terapie Intensivă Mobilă a transportat o femeie și doi minori, în vârstă de 7, respectiv 11 ani; echipajul SMURD Vladimirescu a transportat un bărbat în vârstă de aproximativ 60 de ani, iar echipajul SAJ a transportat o altă victimă”.
Pompierii militari arădeni au intervenit și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului.
Citește și: Simularea Evaluării Naționale 2025 începe pe 17 martie. Ce reguli trebuie respectate


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)