Ei bine, uite, eu n-am să spun cine a zis-o, în schimb sunt de acord că „fiecare oraş ar trebui să aibă un om ca Mihai Takacs”. Pentru că sunt mândru că-s arădean și fiindcă e o adevărată plăcere să-l cunoști pe „Pictorul Aradului”… darămite să-l vizitezi la el acasă, în cuibușorul lui… nu de nebunii, deși – în termeni artistici – se pretează, bineînțeles că am dat curs invitației lansată de cei de la „ARAD- Arhitectură/ Responsabilitate/ Apartenență/ Dăruire”. Am dat „Join” pe Facebook, iar în după-amiaza spre seara văratică de duminică m-am alăturat grupului cu care am explorat domiciliul foarte primitor al maestrului Takacs… o locuință perfectă pentru un artist, o simbioză între boemie, simbolism și… istorie: Palatul Bohuș – o bijuterie arhitectonică pe dinafară, o lume distinctă pe dinăuntru.

…și am pătruns într-o pictură de-a dreptul, într-o sindrofie a culorilor ostentativ-fascinante. Nu exagerez… de la trepte, balustradă, pereți, plafon, parchet, uși, cărămizi, calorifer sau mese de lucru… totul este full color! Nicio picătură, nicio umbră sau o muscă nu scapă de pensula îndrăgitului nostru pictor.

Jovial și prietenos cum îl știm, ne-a invitat în atelierul lui unde ne-a lăsat să explorăm explozia de culori, să pozăm aiurea tot ce am găsit sau să facem – firește – selfie-uri și poze de grup, în timp ce ne-a servit succint poveștile din spatele tablourilor sau a obiectelor găsite de noi. Ne-a organizat și un vernisaj ad-hoc, cu picturi neexpuse încă, și ne-a spus că următoarea expoziție va fi cu tablouri ce reprezintă tramvaiele Aradului din diferite cartiere și zone ale orașului. Ne-a mărturisit, de asemenea, că nu prea-i place culoarea verde (în schimb iubește culoarea roșie), asta tocmai când ne-a arătat un tablou în care predomină verdele, însă a reușit să ne distragă atenția de la atâta verdeață și să canalizeze atenția noastră spre o pată de lumină din tabloul respectiv, aruncând în evanescență până și baba care s-a apucat să se plimbe în centrul tabloului lui Takacs.

Am aruncat o privire și în biblioteca sa personală, foarte ingenios plasată în jurul unui pătuț, ascuns în spatele unui calculator. Apoi am ajuns în atelierul lui de sculptură, un loc mai puțin colorat, în care predomină lemnul și liniștea perturbată doar de porumbeii din podul de lângă mansardă, de unde dacă ajungi cu o oareșce acrobație până la geam, ai o priveliște superbă spre Bulevardul Revoluției sau spre Piața Avram Iancu.

Spre final, trecând peste o cameră de oaspeți, suprinzător sau nu, cu un aspect mai obișnuit, nu atât de boem, ne-am ambalat cu toții pe terasă, unde ne-a întâmpinat o panoramă și mai armonioasă – dar nu, 🙂 stai liniștit Misi, nu ne-a plăcut mai mult aici decât în atelier – înconjurați fiind de florile lui Flory și de „ventilatorul artistic”, elicea de lemn deasupra noastră care s-a dovedit a fi – după cum ne-a explicat Misi – o pasăre.