Academia de educație ProEduArt Arad și-a deschis de curând porțile





Educație non-formală cu profesioniști, este oferta pe care Academia de educație ProEduArt le-o adresează tinerilor din Arad. Temele propuse acoperă o paletă largă de activități: teatru, educație financiară, imobiliare, medicină, alimentație, modeling, jurnalism sau sport, cursurile fiind susținute de personalități din domeniile respective.
„Este un proiect care vizează educația din diverse aspecte de interes general, uzual și particular. Acest demers inovativ reunește profesioniști arădeni care vor oferi din experiența lor tuturor celor intersați să afle ce presupune domeniul în care fiecare dintre ei are expertiză și rezultate remarcabile”, anunță organizatorii.
„Proiectul este îndrăzneț și este conceput de o echipă dedicată și profesionistă. Se bucură de susținerea academică și financiară a unor instituții și societăți atât de stat cât și din mediul de afaceri privat, local și național”, mai completează aceștia.
Înscrierile se fac online iar participarea este fizică, în săli de conferință private. Academia oferă reduceri substanțiale la pachetele achiziționate în avans, oferind inclusiv diplome recunoscute la nivel de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.
Pentru mai multe informații doritorii sunt invitați să viziteze site-ul proiectului ProEduArt.
Comentariile portalului
Bună sau cum e Bună asta cu Parchetul se sesizează din oficiu :))) Parchetul administrează doar probele împotriva ta nimic pro deci lăsăm instanțele să judece, ele sunt î (...)
Bună sau rea, Din câte cunosc eu, fostul proprietar Lazăr/Sohne a început reconstruirea clădirii pe interior cu mulți anii în urmă când a schimbat (...)
Este o mare prostie,ca inainte de 89 toate constructiile din ferme erau acoperite cu placi de azbociment,si sa vii acum sa sanctionezi de dragul publicitatii acest aspect este o (...)