vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    A mai rămas o săptămână pentru propuneri la Premiile Uniunii Scriitorilor. Din juriu fac parte doi scriitori arădeni

    de Tomck@t | 24 iulie 2020, 3:43 PM | Cultură

    0

    Nu, Vasile Dan nu se numără printre aceștia, oricât de incredibil sună. Și nu, nu e vorba de Premiile filialei arădene, alea se „împart” la final de an, de regulă. E vorba de principala Uniune a Scriitorilor din România, cea cu sediul în capitală.

    Cărţile pentru Premiile Uniunii Scriitorilor din România pe anul precedent, 2019, se pot depune la biblioteca sediului Uniunii sau se pot trimite prin poștă (Calea Victoriei, nr. 133, sector 1, Bucureşti, cod poștal 010071) până la data de 31 iulie 2020, cu mențiunea „în atenţia doamnei Gabriela Vișan”, anunță Uniunea Scriitorilor din România.

    Printre membrii juriului principal figurează și scriitorul născut la Arad, Ovidiu Pecican, iar în juriul secțiunii „Scriitorul Anului” – ediția a V-a se află și scriitorul Mircea Mihăieș, născut tot la Arad.

    Ovidiu Pecican este scriitor, istoric și publicist. În prezent, este profesor universitar la Facultatea de Studii Europene, precum și cercetător la Institutul de Antropologie Culturală din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj. În 2008 a fost numit ambasador național al Anului European al Dialogului Intercultural. Coautor (împreună cu Sorin Mitu, Lucia Copoeru, Virgiliu Țârău și Liviu Țârău) al manualelor de istorie pentru clasa a XI-a și a XII-a, apărute la Editura Sigma în 1999, aprobate de Ministerul Educației Naționale, dintre care primul interzis ulterior în școlile din România. Este, de asemenea, realizator de emisiuni TV („Clujul trăit”, „Agartha Club”, „Sarea-n bucate”). A debutat ca jurnalist în ziarul „Flacăra roșie” din Arad (1978), iar debutul său editorial a fost în 1985 în antologiile Gustul liveziiO planetă numită anticipația și Romanul românesc în interviuri.

    Este unul dintre membrii grupului Provincia, care îi include pe intelectualii ardeleni români și maghiari care militează pentru regionalizarea României. De asemenea, a fost colaborator kinema ikon la Arad, în anul 1979, cu un scurtmetraj experimental numit „Semne”, iar în anii 1990-1993 a fost și editor colaborator al revistei „Conversația”, editată de kinema ikon.

    În anul 2010 a fost distins cu Titlul de Excelență pentru Literatură din partea Primăriei Municipiului Arad.

    Mircea Mihăieș este critic literar, eseist și publicist. După absolvirea liceului în Arad, a urmat facultatea de filologie a Universității din Timișoara, secția engleză-franceză. Este profesor universitar la catedra de limba și literatura engleză a Universității din Timișoara, unde predă cursuri de literatură engleză și americană. Este doctor în litere al Universității din București.

    A fost redactor-șef al revistei Orizont și editorialist politic la România literară și la Evenimentul zilei. A debutat în revista Orizont în 1979, iar în volum în anul 1989. Din 1981, corector, tehnoredactor și ulterior redactor la aceeași revistă, iar în 1990 a devenit redactor-șef. În anul 1991 a lucrat timp de mai multe luni în redacția revistei The New Republic. Din 1993 a deținut rubrica săptămânală Contrafort în revista România literară. Între anii 2005 – 2012 a fost vicepreședinte al Institutului Cultural Român.

    Consiliul Uniunii Scriitorilor din România, întrunit în data de 4 decembrie 2019, a hotărât următoarele jurii pentru anul 2020:

    Juriul Premiilor Uniunii Scriitorilor din România:
    Gabriela Gheorghișor
    Ioan Holban
    Angelo Mitchievici
    Ovidiu Pecican
    Cornel Ungureanu
    Răzvan Voncu
    Mihai Zamfir
    Rezerve: Victor Cubleșan și Vasile Spiridon.
    De asemenea, Consiliul Uniunii Scriitorilor din România a hotărât și doi consultanți pentru traduceri literare: Peter Sragher și George Volceanov.

    Juriul Festivalului Național de Literatură „FestLit”, ediția a VII-a:
    Irina Petraş – președinte
    Dan Cristea
    Constantin Cubleșan
    Răzvan Voncu
    Mihai Zamfir

    Juriul „Scriitorul Anului”, ediția a V-a:
    Gabriela Adameșteanu – președinte
    Daniel Cristea-Enache
    Gabriela Gheorghișor
    Ioan Holban
    Nicolae Manolescu
    Mircea Mihăieș
    Vasile Spiridon

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.