vineri, 14 iunie, 2024

Special Arad Logo

    A fotografiat Revoluția din Arad și a scăpat mereu de Securitate. Interviu cu Florin Hornoiu, fotograf și regizor „navetist”

    de Tomck@t | 26 decembrie 2014, 2:06 PM | Interviuri | Recomandările editorilor

    1

    Este fotograf profesionist din vremurile când această pasiune – și profesie, totodată – era mult mai dificilă decât în zilele noastre. Motivul fiind, pe de o parte, posibilitățile tehnologiei de atunci, iar pe de altă parte, Securitea, care ținea sub lupă orice om cu un aparat în mână. Însă, cumva, a scăpat de fiecare dată. Fotografiile făcute în timpul Revoluției din Arad l-au făcut cunoscut, dar a câștigat și o reputație de regizor avangardist, fiind membru Kinema Ikon încă de la începuturi, de pe vremea când grupul se ocupa cu filme experimentale. Unul dintre ele, „Navetiștii”, a fost difuzat în cadrul festivalului de film documentar FARAD, acum câteva zile. Are în total vreo 12 premii naționale… și, desigur, o poveste interesantă:

    – Care a fost primul contact cu fotografia și cu filmul?

    – Primul a fost cu fotogafia, pe la 14 ani, când am asistat la o developare și o mărire de fotografie la școala generală. Pe urmă, la liceu, pe la 16 ani, când efectiv am intrat într-un laborator al Casei Pionierilor și am început atunci să fac mici studii, de copoziție și de prelucrări. În armată am funcționat ca fotograf la Brigada de Căi Ferate și acolo m-am pus la punct ca lumea. Apoi a venit școala post-liceală, cu specializările „fotografie de patrimoniu” și cursul de „fotografie de presă”, toate făcute la București, în anii ’70-’80. Iar filmul… la Școala de Artă din Arad, începând din 1973, condus de domnul Săbău (n.red. – Gheorghe Săbău, fondatorul Kinema Ikon) și în ’74 am făcut primul film de autor, un scurtmetraj de 3 minute, numit „Secvențe de toamnă”, iar în ’75 pe al doilea, „Navetiștii”, care s-a difuzat recent la festivalul de film documentar – FARAD.

    – Ați avut și premii?

    – Da, am vreo cinci premii naționale la competițiile de cinecluburi, din anii de până la Revoluție. După aceea am primit două la niște festivaluri profesioniste de documentar. Astea pentru film. Dar sunt și pentru fotografie… în total am vreo 12 premii naționale.

    – FARAD, „Navetiștii”. A fost prima oară când scurtmetrajul dumneavoastră s-a difuzat într-o sală de cinema. Ce senzație v-a lăsat?

    – Am fost puțin dezamăgit de calitatea tehnică, dar aici a fost, cred, o nesincronizare. Nu știu în ce format l-au preluat ei ca să-l proiecteze…

    – Mă refeream inclusiv la faptul că, după atâția ani, s-a difuzat pentru un public larg…

    – S-a mai difuzat, deci am mai avut proiecții, dar, într-adevăr, într-un circuit mai închis.

    – Faceți parte din Kinema Ikon încă de la începuturi. Cum vi s-a părut atunci, înainte de Revoluție, și cum vi se pare acum? Deoarece e o schimbare enormă…

    – Da, e altceva. E altă generație. Efectiv, înțeleg evoluția. Și modul de a face film e total diferit, e mult mai ușor, mult mai accesibil astăzi. Tinerii pe care-i coordonează Călin Man vin, în special, din zona artelor vizuale. Îmi place ceea ce fac și îi susțin. Ar mai fi de menționat că deja încep și câțiva dintre ei să meargă pe partea de film, și chiar film experimental, cu mijloacele digitale care permit o abordare mult mai facilă și mai performantă.

    – Ați fotografiat evenimentele de la Revoluție, la Arad. O experiență extrem de dificilă pe atunci, în sensul că a necesitat un curaj ieșit din comun. Ce v-a determinat, totuși?

    – Păi, ce i-a determinat și pe oameni să iasă în străzi. O acumulare de nemulțumiri, o manfestare a unei revolte, practic, pe care am trăit-o alături de oameni în stradă. În 21 m-am cam ferit să fac prim-planuri, știind povestea întâmplărilor de la Brașov, când în anchetă au folosit imagini făcute de oamenii din stradă, de la care au luat filmele, le-au developat, i-au arestat și i-au luat la întrebări… „pe cine ai fotografiat și de ce?”. Unul dacă spunea ceva, securiștii s-au dus și, rând pe rând, așa i-au interceptat pe toți. Scenariul la Arad era același.

    – Nu ați avut niciodată probleme cu Securitatea?

    – Am avut, dar am scăpat mereu. Însă nu era nimic serios. De exemplu, o dată, chiar în ’89, înainte de Revoluție… dar nu cu Securitatea, ci cu Miliția. Era în noiembrie, exact la doi ani după evenimentele de la Brașov. Am venit cu o cameră video la Muzeu și m-a oprit un subofițer de Miliție să mă întrebe „ce am în geantă?” și l-am întrebat „dar…ce te interesează?”. „Ah, ce? Păi eu am dreptul să-ți controlez și bagajul…” etc. etc. și m-a dus la Primărie, unde a chemat o dubă. Ăia m-au adus la Inspectorat, acolo am dat de niște ofițeri și i-am explicat: „Domnule, îs fotograful Muzeului și am avut o cameră video la mine…”, i-am arătat ce am acolo. Era ceva expoziție de la CPL, filmată. Pe urmă m-am prins că ei credeau că intenționam să fotografiez și să filmez atmosfera din oraș. Deci, asta era justificarea reținerii mele, în momentul acela. Omul a înțeles că s-a făcut o confuzie și că subofițerul s-a simțit cumva mai presus decât mine… și m-au lăsat să plec. Pe urmă, am mai avut cu Călin Man o experiență similară, când el a ieșit să facă câteva fotografii, pe ceață, în fața Muzeului. Tot în noiembrie, cu o lună înainte de Revoluție… și cineva scrisese pe trotuar  „Jos Ceaușescu!”. Deja fiind anunțați, a venit o echipă să investigheze cazul și au văzut pe cineva că face poze și dispare în Muzeu. Hai după el! Noi am încercat să ne înțelegem cu ei, să scoatem filmul aici, la Muzeu, și să-l predăm, dar  „Nu, nu, nu! Acolo la noi trebuie scos!”, ne ziceau. Apoi a trebuit să ne ducem amândoi la Miliție să recuperăm aparatul, măcar. În rest, am mai avut mici incidente cu Milițieni, când m-au întrebat de ce fotografiez și trebuia să mă legitimez. În oraș mai puțin, mai degrabă în județ sau în alte orașe, dar am scăpat tot timpul.

    – Ce așteptări ați avut de la Revoluție? Ce ați intuit că o să urmeze? Oamenii, în Comunism, știau ce-i aia „Democrație”?

    – Da. Puteai să te documentezi. Aveam legături. Noi, de exemplu, am avut o grămadă de foști colegi plecați în occident și ne întâlneam cu doi-trei în fiecare an. Uneori chiar și de mai multe ori, de sărbătorile de iarnă și de Paști. Deci știam ce se întâmpla în jurul nostru. În Ungaria, în RDG (Republica Democrată Germană), la cehi sau la bulgari. Priveam pozitiv inițiativele lui Gorbaciov. El a înțeles că sistemul se ducea naibii și că trebuia cumva reformat, dar toată mișcarea a fost scăpată din mână. Bineînțeles, și cu presiuni din partea occidentală. La noi, s-a întâmplat ce s-a întâmplat pentru că, inițial, marea masă dorea să scape de Ceaușeșcu. Pe urmă au realizat… domnule, stai că Ceaușescu înseamnă și Comunism, iar dacă se duce ăsta, să se ducă și Comunismul! Foarte repede s-a trecut de la cerința „Jos Ceaușescu!” la „Jos Comunismul!”.

    – Au trecut 25 de ani de atunci. Fotografierea sau filmarea nu mai reprezintă un fel de activism. E mai lejer acum. Nu vă e dor de palpitațiile, de „aventura” de altădată? 

    – Da, e adevărat, parcă era mai palpitant. Adică făceai un lucru interzis. Sau nu neapărat interzis, dar controlat. Era interzis în anumite zone, dar asta și acum se poate întâmpla. De exemplu, m-am dus odată să fotografiez pentru Institutul de Proiectări într-o hală industrială, unde a venit un gardian și mă lua la întrebări, deși eram pe terenul public. La firmele astea private n-ai voie să faci ce vrei, trebuie să ai acordul lor.

    – Asta mai pățim și noi, ziariștii…

    – Așa e. De exemplu, pe vremuri colaboram cu Flacăra Roșie. Aveam legitimație. Însă cu o legitimație din aia să știi că aveai un impact mai puternic decât acum. Chiar la un polițist, dacă arătai chestia aia, imediat dădea înapoi. „Gata. Mă scuzați. Nu știam cine sunteți”

    – Care era cel mai performant aparat pe care-l foloseați atunci… și cu ce lucrați acum?

    – Un Canon aveam, iar acum un Nikon și un Zenza Bronica. Acesta din urmă e tot din grupul Nikon, dar e un aparat de formate medii.

    – Și pe care-l preferați?

    – Pe Nikonul cu obiectiv Leica, iar pentru anumite chestii de finețe Zenza Bronica, cu toate că lucrez mai încet cu el, dar pentru studii elaborate este mult mai bun, pentru că acesta lucrează pe clișeu mare și obțin o calitate a imaginii perfectă.

    Ați încercat vreodată să faceți o poză cu un smartphone?

    – Nu…

    – N-aveți un smartphone…

    – Nu!

    – Vă întreb doar fiindcă și ele încep deja să facă fotografii din ce în ce mai bune. Practic, tehnologia de azi ajunge la un nivel la care totul se rezolvă cu un singur click…

    – Da, se pot face. Însă știu cum e gândirea producătorilor. Nu o să fabrice niciodată un smartphone cu performanțele unui aparat foto, fiindcă își canibalizează producția. Nu că nu ar putea, dar asta ar însemna să renunțe la un alt public, un alt tip de producție.

    – Este greu, în ziua de azi, să faceți fotografii ieșite din comun? Având în vedere că informația e mult mai mare, mult mai multă lume are aparate foto și devine din ce în ce mai greu să obții o fotografie inedită, cu adevărt unică…

    –  Da, dar unicatul poate să fie ceea ce ai surprins în sine, poziția, linia compozițională sau poate să fie studiul, mă rog, pentru un tip inițiat care face compoziție și unghiuri inedite de fotografiere… dar nu prea apare riscul să fie două abordări identice, doar dacă se face intenționat, când efectiv „se fură” imaginea.

    – O întrebare de final, inevitabilă: Arad – Capitală Culturală Europeană… ce șanse are Aradul? Ce părere aveți despre toată „mișcarea” asta?

    –  Mă rog, șansele sunt așa mai idealiste, dar intenția trebuie sprijinită și pe intenția asta s-ar putea să iasă ceva fain. S-au și făcut deja câteva acțiuni reușite, cum a fost chiar festivalul ăsta de film (FARAD), ca să dau ultimul exemplu, sau RAM-ul organizat de Kinema Ikon… deci se pot face. Bine, s-au făcut și câteva chestii penibile, dar pe alea le trecem cu vederea. Ideea e că s-ar putea… și Teatrul ar putea să facă, păcat că Filarmonica nu prea se implică, deși are o echipă foarte bună.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    0 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.