Mi-e greu și acum să scriu despre ce am trăit și cum am trăit în ultimele zile. Dacă duceam gunoiul, mă gândeam la meciul pe care UTA urma să îl dispute la Pitești, dacă mâncam, un nod în stomac funcționa precum un senzor care spunea „destul”, dacă deschideam o bere mă gândeam oare cu ce sentiment aș face același lucru duminică seara, de bucurie, sau de necaz…

Dacă scriam un articol despre trafic, despre administrație, fie și despre COVID-19, mă gândeam inevitabil oare ce voi scrie după meciul dintre FC Argeș și UTA. De bine, sau de rău?

Ieri nu îmi găseam nicicum locul. Sunt convins că ceea ce simțeam eu, au simțit mii și mii de arădeni. Viața, locul în care ne-am născut, istoria, legenda acestui club ne-a făcut pe mulți dintre noi să iubim UTA. Cei mai mulți dintre noi o facem și la bine și la rău, mai ales că în ultimii 40 de ani a fost mai mult rău decât bine. Nu e ușor să iubești UTA. De multe ori echipa asta a fost ca nevasta aia care te scoate din pepeni de dimineața până seara, aia de la care te aștepți să-ți fi spălat hainele, să fi făcut curat prin casă, dar ea de fapt ți-a ars cea mai de Doamne ajută cămașă cu călcătorul, iar în loc de făcut curat, ea a inundat casa… În plus, nu se oprește din turuit de dimineața până seara. Dar chiar și așa, nu vezi viața dincolo de ea…

Cam așa e și când iubești UTA. A retrogradat în Liga a 3-a, dar după două luni era în prima ligă printr-un artificiu care era posibil în acele vremuri, a jucat baraj la Alba Iulia și s-a înecat la mal, s-a desființat și a renăscut din propria cenușă, iar în ultimii ani ne-a mai făcut să trăim emoțiile a trei baraje. Din cele trei, l-a câștigat doar pe cel care nu prea a contat, cu Călărașul…

Acum, în această ultimă lună de play-off, ne-a cărat prin toate emoțiile posibile, emoții care nici nu știam că există. Ne-am văzut în Liga 1 și când eram deja acolo, când tocmai ne ștergeam tălpile pantofilor la pragul ușii, UTA noastră parcă ne spunea că încă nu e momentul și ne întorcea din drum…

A fost nevoie să suferim până în ultimele clipe, până cu „un două minute și jumătate” înainte de fluierul final de la Pitești, atunci când știam că UTA a promovat pentru că Petrolul a câștigat la Mioveni. Cei de la Pitești au tremurat un minut în plus, până când Jorza a marcat golul egalizator al Rapidului în meciul cu Turris. Pentru FC Argeș a fost un miracol. Aradul era să-i îngroape, dar tot arădenii le-au procurat biletele de prima ligă. Arădeanul Jorza a marcat în urma unui fault obținut de arădeanul Hlistei…

La finalul jocului de la Pitești eram sleiți de puteri, goi de emoții și un gând nu ne dădea pace: ce facem acum, cum sărbătorim și unde? Arădenii s-au adunat ad-hoc în fața Primăriei și au început să cânte. La început au fost trei, apoi cinci, apoi 100, apoi peste o mie. Și am cântat, dar odată ajunși acolo eram mulți dintre noi care parcă nu știam să ne bucurăm. Nu mai aveam acest exercițiu pentru că generațiile astea mai tinere au avut parte de prea puține momente de astfel de intensitate. Din păcate nu am fost obișnuiți cu bucuriile, ci mai degrabă cu eșecul sau cu… înecatul la mal.

Tocmai de aceea am să-l respect pe omul și antrenorul Gyuszi Balint oriunde îl vor purta drumurile de acum înainte. Acest om ne-a ridicat și tot acest om a știut să gestioneze o situație unică, o situație chiar critică la un moment dat, fotbalul după COVID-19… Fotbalul care nu a mai fost fotbal. Fotbalul care s-a jucat fără spectatori, fotbalul care s-a jucat pe o pregătire în condiții cu totul speciale, fotbalul care practic a lipsit cu desăvârșire în acest campionat ciudat numit play-off al Ligii a 2-a. A fost o luptă surdă, a fost un consum de energie uriaș și un consum psihic cu care parcă nu am mai vrea să ne întâlnim vreodată.

Jucătorii și antrenorii acestei echipe au fost adulați și iubiți de tot Aradul aproape un an de zile, dar când au dat de greu au fost jigniți și ponegriți de o parte dintre fani. Ieri, acești băieți ne-au demonstrat că au avut un vis, al lor, al familiilor lor și al nostru deopotrivă: promovarea! Și au obținut-o! UTA E ÎN LIGA 1!

Vă mulțumesc băieți pentru această bucurie! Mulțumesc UTA pentru tot ce m-ai făcut să trăiesc în acest an! Mulțumesc Gyuszi Balint că ai crezut în acest vis și că ne-ai făcut și pe noi să credem până la capăt! Mulțumesc Alexandru Meszar pentru cum ai gestionat acest sezon și pentru că la șapte ani de la startul acestui proiect ai readus UTA acolo unde îi este locul!

Mulțumesc suporterilor acestui club care în tot acest an infernal de greu și în condiții cu care nu ne-am mai întâlnit niciodată, au transmis toată energia lor pozitivă.

Nu în ultimul rând, îi mulțumesc lui Bogdan Apostu pentru jucătorii pe care i-a transferat la Arad.

A fost greu, dar ce urmează este infinit mai greu!

E momentul nostru, e momentul să ne bucurăm așa cum știm noi, cei care nu suntem obișnuiți cu bucuria. Ce va fi vom vedea.

A fost sărbătoare acasă la UTA!

PS: Nici nu mai știu ce trebuie scris după o promovare în Liga 1… Sunt 18 ani de când nu am mai făcut-o, dar poate mă ajută UTA să-mi regăsesc cuvintele.