luni, 29 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    A FI sau A (nu) FI Mercedesul fără roată în parcarea noului AFI mall din Arad… A FI cu glume sau fără…

    de Special Arad | 9 decembrie 2023, 3:03 PM | Recomandările editorilor | Știri Arad | Strada

    2

    (foto: Facebook AradTraffic)

    O fotografie apărută pe rețelele de socializare iscă deja nenumărate comentarii, unele mai haioase ca celelalte, deși, ca să fim corecți, unii îi și plâng de milă șoferului, arătând cu degetul înspre răutăcioși: „Dacă pățeați voi, vă plăcea?”

    Ce s-a întâmplat? Unui autoturism Mercedes i-a picat janta cu tot cu cauciuc în sensul giratoriu de la noul AFI Arad, centrul comercial deschis în urmă cu aproximativ o lună.

    Și de aici curg zeci de comentarii dintre care am selectat câteva:

    • „Noroc ca e Mercedes , ca de avea Audi se rupea și mașina in 2 ”;

    • „Maşina a fost reparată la unu care a lucrat in Germania 12 ani, la Mercedes și acum a plecat pe Spania la Volvo 🙋🤣cunosc băiatul”

    • „Aaaaa… Ce-ai facut, Bobita? A fost condus înainte de-o bătrânică în Germania, este?”

    • „Nu a avut rovinietă pentru sensul giratoriu , trebuia să facă sensul pe partea cealaltă și nu mai pica roata”.

    În fine, râsul ca râsul, zâmbetul ca zâmbetul, glumele românilor ca … glumele românilor, dar bine că omul nu a pățit nimic și, vorba unui internaut, „noroc că nu a fost pe autostradă, cu 150 km la oră”.

    P.S. Ultimul comentariu… „Măi oameni buni, a vrut să bage roata-n coș și să fugă cu ea…”

    Citește și: Salvați Malul Mureșului! Pro Urbe trage un semnal de alarmă: o „nouă degenerare urbană”

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    4 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.