Mircea Sandu și Dumitru Dragomir riscă 15 ani de închisoare! Astăzi se dă primul verdict
Cei care au condus aproape un sfert de secol fotbalul românesc, Mircea Sandu și Dumitru Dragomir, riscă să fie condamnați la 15 ani de închisoare! Este primul proces din acest an care poate avea efectele celui de anul trecut, când alți opt grei ai fotbalului românesc s-au ales cu condamnări de mulți ani de închisoare.
Procesul are ca obiect de dispută dezafilierea clubului FC Universitatea Craiova. Procurorii care au instrumentat cazul afirmă prin rechizitoriu că atât Dumitru Dragomir, cât și Mircea Sandu „au făcut tot posibilul să dezafilieze echipa de fotbal FC U Craiova”, scrie fanatik.ro.
Organele de anchetă precizează că decizia Comitetului Executiv din 20 iulie 2011 a fost făcută fără acoperire legală. „Votul din şedinţa de excludere a Craiovei s-a dat numai ca urmare a exercitării influenţei şi autorităţii de către Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, fără a fi în deplină cunoştinţă de cauză referitor la conţinutul a ceea ce s-a susţinut că este o abatere disciplinară gravă”, se precizează în rechizitoriul DNA.
Cei doi oficiali sunt acuzați pentru fals, abuz în serviciu și trafic de influență și riscă să fie închiși între șase luni și 15 ani, dacă sunt găsiţi vinovaţi de instanţă! Dosarul are termen de judecată chiar astăzi, 5 ianuarie, când Tribunalul Bucureşti va da o primă decizie cu privire la conexarea dosarelor lui Mircea Sandu, Dumitru Dragomir şi membrilor Comitetului Executiv al FRF din 2011, scrie fanatik.ro.
Dumitru Dragomir mai este implicat și tranzacția drepturilor TV între LPF și grupul media RCS-RDS, fostul șef al LPF fiind acuzat că a practicat un comision ilegal de aproximativ 3 milioane euro, dosarul fiind trimis magistraţilor spre judecare, a precizat fanatik.ro.
Comentariile portalului
@jurjac În cazul lui Wiener ai făcut o tirada de acuzații nefondate și halucinații un cumul de frustrări personale și aberații ce campanie bazată pe (...)
Votați portocaliii, ar fi păcat sa întrerupem hoțiile, relațiile, cumetriile din administrație și incompetenta crasa instaurate de atâția ani
”ar fi de preferat să alegem candidații care par a avea viziune”. Niciunul nu dă dovadă de viziune. Nu am aflat nimic despre modul cum vor fi reolvate (care (...)