50 de vinuri românești vor întâlni 50 de preparate culinare italiene la Scienta





Miercuri, 17 decembrie, de la ora 17,30, librăria Scienta va găzdui un eveniment editorial de marcă: lansarea cărții somelierului anului 2014 în România, Marinela Vasilica Ardelean.
Cartea, apărută în condiții grafice deosebite la editura italiană Terra Ferma, se numește „50 de vinuri românești întâlnesc 50 de preparate culinare italiene” și este un inedit volum bilingv, româno-italian. Întâlnirea autoarei cu cititorii arădeni va fi moderată de prof. Anca Giura.
Absolventă a Facultății de Științe Juridice din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, Marinela Vasilica Ardelean s-a stabilit în Italia în urmă cu 15 ani, iar acum este Brand Manager global pentru compania italiană Foss Marai Spumanti, membră în jurii ale unor concursuri naţionale şi internaţionale de vinuri, precum și profesoară la „Italian Chef Academy” din Roma, însă nu numai din acest punct de vedere.
Autoarea cărții a fost numită recent consilieră a președintelui Asociației Naționale pentru Protecția Consumatorilor și Promovarea Programelor și Strategiilor din România – InfoCons. Deținătoare a unei diplome de Master in Business Administration, Marinela Vasilica Ardelean este și specialistă în şampanii. Are licenţe în Economie și Drept. Recent i s-a acordat și titlul Dame Chevalier des Coteaux de Champagne.
Marinela Vasilica Ardelean se va afla la Arad la invitația Clubului Degustătorilor de Vin Neautorizați. De notat că aceasta este prima lansare a cărții care va avea loc într-o librărie. Precedentele lansări au avut loc într-un teatru (la Merano, în Italia) și la Romexpo (în București). După lansarea de la Arad, autoarea a fost invitată să-și prezinte prima sa carte în mai multe țări din Europa și Asia.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)