Veste „bună” de Sărbători. Angajații CET susțin că arădenii vor îngheța de frig…





Știri Arad: Potrivit unui comunicat trimis de către Sindicatul Liber Independent “Termoelectrica”, din cadrul CET Arad, ce prezintă situaţia în care se află furnizorul arădean de energie termică CET S.A. (care este implictă într-un proces cu executare silită pentru datoriile pe care le are faţă de Societatea Complexul Energetic Oltenia şi CFR Marfă), locuitorii Aradului s-ar afla în pericolul de a rămâne fără agent termic din 1 ianuarie.
Datoriile pe care le are CET se ridică la aproximativ 60 de milioane de lei. Sindicaliştii Termoelectrica sunt de părere că „neplata datoriilor nu se datorează relei credinţe. CET Arad şi-a manifestat permanent şi a reuşit îndeplinirea obligaţiilor de plată asumată prin Convenţii de eşalonare a plăţii facturilor încheiate şi acceptate atât cu Complexul Energetic Oltenia cât şi cu CFR Marfă. Banca Comercială Română a diminuat cu 10.000.000 lei linia de credit pe care CET o avea aprobată la această bancă. Deşi CET a încercat pe parcursul mai multor luni să acceseze o altă linie de credit, greutăţile întâmpinate la încasarea de la CET Hidrocarburi SA Arad a cotravalorii energiei termice livrate, au anulat şansele oricărei negocieri cu băncile care au prezentat oferte de creditare, fapt care a condus la imposibilitatea achitării, din surse proprii sau atrase, a contravalorii lucrărilor efectuate la investiţia Finalizarea cazanului nr.2 cu funcţionare pe gaze naturale“.
Mai jos puteți citi comunicatul complet:
Comentariile portalului
A fost proiectat de firma proarhitectura această firmă de casă a Aradului care face numai nefăcute și nimeni nu se atinge de ea?
Nimic nou sub soare, inca o investitie facuta de neamul lui "las ca merge si asa", ce zici Bibi iti place ?
Opinia mea despre mineriadă și mineriade - că au fost mai multe - o puteați citi atunci, în 1990, de exemplu, în presa locală. Mai precis în Jelen, dar nu (...)