O asistentă medicală a ucis 38 de pacienți „fiindcă erau enervanți”
În Italia, o asistentă medicală de 42 de ani a administrat o injecţie letală unui număr de 38 de pacienţi doar pentru că au enervat-o, fiind unul dintre cele mai halucinante cazuri din sistemul de sănătate italian, scrie TheLocal.it.
Daniela Poggiali, asistentă în spitalul din localitatea Lugo, în nordul regiunii Ravenna, a fost arestată sub acuzaţia de crime în serie.
Investigaţia a fost declanşată după ce o pacientă de 78 de ani care a fost internată pentru un control de rutină a murit în mod subit. Se pare că asistenta ucigaşă a rugat chiar o colegă de serviciu să îi facă o poză alături de cadavrul bătrânei.
„Poggiali era într-o stare euforică şi mi-a cerut să o pozez lângă cadavru: m-am speriat cumplit”, a declarat colega asistentei pentru ziarul Corriere.
Potrivit procurorilor de caz, Daniela Poggiali a comis crimele „deoarece pacienţii sau familiile lor erau enervanţi”.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)