Viața, așa cum e – Un nebun aruncă o piatră în fântână și zece înțelepți n-o pot scoate
Precis cunoașteți proverbul din titlu și, la fel de sigur, știți că înțelesul tradițional al cuvântului nebun este de om nechibzuit, nesăbuit, nicidecum de om bolnav. În acest registru îl vom trata și noi în cele ce urmează, când vom vorbi despre reacțiile stârnite în spațiul public de recenta conferință de presă susținută de președintele Nicușor Dan, a doua din acest mandat.
Președintele a venit pregătit cu câteva „pietre” în buzunar pe care le-a aruncat în apă, mai teatral decât l-am fi putut bănui – să ne amintim, de exemplu, de felul în care a prezentat deficitul bugetar sau „dialogurile cu sine” folosite pentru descrierea dramatică a propriilor frământări prilejuite de desemnarea premierilor (acum am înțeles și acea pauză de 90 de zile în care nu a desemnat pe nimeni).
Apoi, înțelepții au intrat în apă după „pietre” și astfel, agenda publică a societății a fost lansată. Politicieni, jurnaliști, analiști, comentatori de toate calibrele s-au grăbit să explice ce a spus președintele, ce n-a spus, ce trebuia să spună și ce ar fi fost mai bine să nu spună acest „nebun” de președinte.
Unii l-au criticat, alții l-au apărat, unii i-au descoperit contradicții, alții i-au găsit justificări. S-au analizat declarații, s-au făcut comparații și s-au formulat acuzații. A fost ca o nouă versiune a poveștii lui Păcală, cel considerat nebunul satului de acei înțelepți care s-au aruncat în gârlă să caute piatra. Iar Păcală îi privea și zâmbea. Nu era el, poate, cel mai înțelept, dar nici nebun, cum îl credeau ceilalți. În schimb, știa că nu piatra conta, ci faptul că toți ceilalți, înțelepții, se ocupau doar de ea.
Un nebun grăbit sau nechibzuit?
Dincolo de motivele serioase și reale pentru care președintele merită cele mai aspre critici, pornind de la păguboasa coabitare cu clanul conducător al Justiției până la felul în care a co-generat și apoi a continuat cu vinovăție criza politică, nimeni nu s-a întrebat de ce a ieșit președintele tocmai acum cu aceste teme într-un eveniment atât de rar pe agenda prezidențială.
Mulți comentatori sau analiști nu au făcut altceva decât să inventarieze o serie de greșeli ale politicianului N. Dan. De parcă ar fi cine știe ce mare scofală să constați că un politician, fie el chiar președintele, a evitat un răspuns, că a fost nesincer sau că a făcut o afirmație discutabilă.
În plus, cei mai mulți comentatori par absorbiți de tema stângăciilor lui Nicușor Dan, de cum vorbește, cum se oprește în mijlocul unei fraze sau cât de dezorientat este la ceremoniile oficiale și cum nu respectă protocolul. Doar că inabilitatea protocolară nu înseamnă neapărat inabilitate politică. Iar președintele Dan, dincolo de aparențe, pare tot mai capabil de jocuri politice mai elaborate decât își imaginează criticii săi.
Nicușor Dan a demonstrat că stăpânește mecanismul manipulării politice sau, poate mai exact spus, al manipulării agendei politice. Știe, așadar, că nu trebuie neapărat să convingă publicul că are dreptate, fiind suficient să-l determine să discute despre ceea ce vrea domnia sa, nu despre ceea ce l-ar putea pune în dificultate.
Sau, în termenii parabolei cu care am început, să convingă publicul că este nebun, dar să-l facă să caute piatra.
De ce ar fi vrut președintele să arunce piatra? Să ne amintim în ce moment politic ne aflăm. România tocmai a ieșit dintr-o prelungită criză guvernamentală. Avem un nou guvern, condus de Luca Niculescu (protejatul președintelui), cu probleme serioase de rezolvat și promisiuni de îndeplinit, în condițiile unei susțineri parlamentare nesigure.
Trebuie adoptat bugetul pentru 2027, într-o situație financiară dificilă, și trebuie redus deficitul, dar prin alte metode decât cele pe care le-a practicat guvernul Bolojan. Apoi, se impune reducerea cheltuielilor publice și restructurarea instituțiilor publice, măsuri care nu sunt tocmai pe placul PSD. În plus, este previzibilă o puternică nemulțumire populară față de scumpirea tuturor produselor și serviciilor, în special a energiei.
Și nu tocmai în ultimul rând, există PSD, a cărui imagine s-a șifonat mult după opulentul botez de la Timișoara. Or, un PSD și mai slab decât este acum l-ar putea împinge spre o alianță cu AUR, deloc plăcută președintelui.
Iată, deci, suficiente motive pentru a-l determina pe președinte să intervină și să-și apere „investiția” – evident, eșuarea proiectului prezidențial numit „guvernul Luca Niculescu” ar fi o adevărată catastrofă politică pentru Nicușor Dan. Și cum putea, în contextul actual, să-și protejeze guvernul decât deturnând atenția publică de la problemele guvernului către alte subiecte care ar putea „aprinde” societatea?
Doar că toată strategia a fost dată peste cap de presă. Dintr-o dată, agenda prezidențială s-a prăbușit în derizoriu. Pe cine mai interesau angoasele prezidențiale referitoare la AUR, când presa a pus pe masă subiectul fierbinte al Justiției? Sau penibila aritmetică nicușoristă, când presa a simțit că președintele a devenit nesigur când a fost scos în afara temelor pregătite?
Nicușor Dan a dorit să schimbe agenda publică, pentru a asigura guvernului său o perioadă de liniște, prin deturnarea atenției publice spre „dezastrul” făcut de guvernul Bolojan și spre AUR – care, surprinzător, a mușcat momeala și își continuă acțiunile care nu par să-i aducă deloc creșterea sperată. Schimbarea s-a produs, dar nu cum a pregătit-o președintele.
De acum încolo se va vorbi mai mult despre Justiție și rolul lui Nicușor Dan în accentuarea marilor probleme care afectează, practic, întreaga țară. Se va vorbi despre generalul Pahonțu, despre programul SAFE de înzestrare a Armatei sau despre anularea alegerilor. Dar se va vorbi și despre scumpiri, despre prețul energiei și al combustibilului și, mai ales, despre retragerea acreditării unui jurnalist.
Nu neapărat pentru că lumea ar fi extrem de atașată de jurnaliști (uneori ne merităm tratamentul publicului), ci pentru că felul în care a procedat președintele a fost pur și simplu deplasat. Și ilegal – amănunt mult dezbătut și explicat, așa că nu-l reluăm și noi.

Doar că mai sunt și altele în afara ilegalității. Bunăoară, fapta jurnalistului care l-a agresat verbal pe președinte a fost comisă în luna aprilie! Oare de ce doar acum s-a simțit ofensat domnul președinte? O fi dumnealui mai încet în ce face, dar chiar așa, mai bine de jumătate de an?
Problema cu adevărat serioasă este că jurnalistul în cauză, Ovidiu Vanghele, nu l-a jignit pe Nicușor Dan în vreun produs de presă, adică în exercitarea atribuțiilor de serviciu, protejate de lege, până la o anumită limită. A făcut-o prin mai multe postări private, pe Facebook, ceea ce schimbă datele problemei.
Pentru că nu poți afecta exercitarea unei meserii din cauza anumitor comportamente sau activități private, străine de respectiva meserie. Este ca și cum președintele ar fi sancționat oficial, în calitatea sa de șef al statului, pentru câteva pase greșite pe care le-a dat într-un meci de fotbal cu copiii, în fața blocului.
Sigur, comparația poate părea exagerată, dar principiul este același. Este inadmisibil să transformi un comportament privat care îți displace într-un motiv de sancțiune profesională. Și-apoi, dacă s-a simțit lezat, și președintele, ca oricare dintre noi, avea deschisă calea acțiunii în instanță. A ales însă o altă cale, care-l arată ca fiind un om mic și ranchiunos, capabil să aștepte câteva luni pentru a se răzbuna.
Și uite-așa, înțelepții au mai primit o piatră de căutat, după ce a fost aruncată de un Păcală ce s-a dovedit în final doar un biet nebun, poate cu ochii închiși, vorba cântecului.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)