Parcul din Vlaicu a trecut de evaluarea pentru fonduri europene, dar grosul investiției rămâne pe bugetul Aradului
Viitorul parc din Vlaicu a trecut de o etapă importantă în cursa pentru finanțarea europeană. Potrivit documentației care va fi supusă votului Consiliului Local Arad în viitoarea ședință din 23 octombrie, proiectul a fost admis după evaluarea tehnică și financiară și se află în etapa de pregătire a contractului de finanțare la ADR Vest. Cu toate acestea, o mare parte din bani vor trebui asigurați prin alte mijloace.
După ce a ratat finanțarea europeană în urmă cu doi ani, Primăria a mai făcut o nouă încercare anul acesta, depunând cererea de finanțare în 3 septembrie, chiar în ultima zi a termenului-limită a programului european al ADR Vest. Anterior, consilierii locali au aprobat studiul de fezabilitate și indicatorii investiției, apoi, în aceeași zi cu depunerea cererii, au votat și proiectul tehnic de execuție și devizul general.
Proiectul a reușit să fie selectat de această dată pentru finanțarea europeană, dar acum, pentru semnarea contractului propriu zis cu ADR Vest, este necesară o nouă hotărâre a Consiliului Local, care să aprobe proiectul și cheltuielile aferente, în forma cerută de ghidul solicitantului.
Prin proiectul de hotărâre aflat pe ordinea de zi a ședinței planificate vinerea aceasta, se vor stabili astfel exact detaliile referitoare la cheltuielile care vor fi acoperite din fonduri europene, respectiv din bugetul local.
Peste 46 de milioane de lei rămân cheltuieli neacoperite de finanțarea europeană
Din cele 58,94 milioane de lei, cheltuielile eligibile sunt de aproximativ 12,7 milioane de lei, iar ADR Vest ar urma să asigure 12,44 milioane de lei, echivalentul a 2,45 milioane de euro. Municipalitatea va contribui cu 253.915 lei pentru partea eligibilă și va suporta integral cele peste 46,2 milioane de lei considerate cheltuieli neeligibile.
Cu alte cuvinte, faptul că proiectul a trecut de evaluare nu înseamnă că finanțarea europeană va acoperi cea mai mare parte a costului parcului. Pentru diferență, Primăria ar putea să asigure investiția din bugetul local, sau cum a făcut în alte situații, s-ar putea îndrepta către un împrumut. Aceste aspecte vor trebui însă aprobate de consilieri, printr-un nou act normativ.
Parcul ar urma să ocupe 34.702 metri pătrați pe strada Câmpul Liniștii, dintre care aproximativ 31.255 de metri pătrați vor fi spații verzi și suprafețe permeabile. Planul include alei de promenadă, o piațetă cu jeturi de apă, grădină senzorială, zone de picnic și grătar, locuri de joacă pentru trei categorii de vârstă, fitness în aer liber, terenuri sportive, trasee pentru biciclete, pistă de alergare și spații separate pentru câini. Sunt prevăzute și toalete automate accesibilizate, iluminat LED, supraveghere video și un sistem automatizat de irigații. Proiectul include soluții pentru gestionarea apei de ploaie și reducerea efectelor căldurii urbane, precum grădini de ploaie și vegetație adaptată la secetă.
De evidențiat însă că aprobarea proiectului în ședința planificată în 23 octombrie nu va fi urmată direct de începerea lucrărilor, ci doar oferă undă verde pentru încheierea contractului de finanțare. Abia după finalizarea acestei etape, Primăria va putea să înceapă pregătirile pentru începerea unei licitații în vederea desemnării unui constructor.
Durata de implementare a proiectului prevăzută în documentație este de 24 de luni.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.



















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)