Percheziție a polițiștilor arădeni la un depozit de lemne din Hunedoara
Polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol au efectuat luni, 28 septembrie, o percheziție la un depozit de material lemnos din apropierea localității Vața de Jos, județul Hunedoara, într-un dosar penal în care sunt investigate posibile nereguli privind deținerea și evidența materialelor lemnoase.
Acțiunea s-a desfășurat sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonț.
Potrivit anchetatorilor, cercetările vizează deținerea în depozite, de către un operator economic sau comerciant, a unui volum total de materiale lemnoase pentru care diferența, în plus sau în minus, față de evidențele oficiale depășește limitele legale stabilite.
Depozitul verificat se află în apropierea localității Vața de Jos și aparține unei societăți comerciale cu sediul în Hălmagiu, județul Arad.
În urma inventarierii materialului lemnos, polițiștii au constatat existența unor diferențe între cantitățile fizice identificate în depozit și cele înregistrate în sistemele informatice. Astfel, a fost identificat un minus de aproximativ 27,85 metri cubi de lemn de foc, comparativ cu cantitatea înregistrată în evidențele informatice. Valoarea materialului lemnos care figurează în minus este estimată la aproximativ 7.200 de lei.
Totodată, în depozit a fost identificat și un plus de aproximativ 6 metri cubi de lemn de foc din specia rășinoase, cu o valoare estimată la aproximativ 1.100 de lei. Materialul lemnos identificat în plus față de evidențele informatice a fost ridicat de polițiști și predat reprezentanților Ocolului Silvic Brad, în vederea confiscării.
Cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea întregii activități infracționale, documentarea faptelor și luarea măsurilor legale care se impun.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)