„Suntem de râsul lumii” – Elena Lasconi îl critică dur pe Nicușor Dan după momentul surprins lângă Zelenski (Video)
Fosta președintă a USR, Elena Lasconi, a lansat critici la adresa președintelui Nicușor Dan după apariția unor imagini în care șeful statului este surprins aranjându-și șosetele în timp ce se afla lângă președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Invitată la Digi24, Lasconi a catalogat momentul drept nepotrivit pentru contextul unei întâlniri oficiale și a susținut că un șef de stat trebuie să păstreze o anumită conduită atunci când participă la evenimente de asemenea nivel.
„E o catastrofă”, a spus fosta lideră a USR, criticând gestul lui Nicușor Dan și modul în care acesta s-a comportat în timp ce Zelenski se afla în apropiere. Lasconi a adăugat că, în opinia sa, momentul transmite lipsă de atenție și de respect față de interlocutor.
Ea și-a încheiat comentariul într-o notă la fel de critică: „Nu se poate așa ceva. Suntem de râsul lumii”.
Imaginile care au declanșat reacția fostei șefe a USR au fost realizate pe 18 septembrie, când Nicușor Dan a participat, în Ucraina, la summitul inaugural al Inițiativei pentru Integrare Carpatică, la invitația președintelui Volodimir Zelenski.
În filmarea distribuită ulterior în spațiul public, președintele României poate fi văzut ridicând pe rând câte un picior pentru a-și aranja șosetele. Zelenski, aflat lângă el, întoarce de câteva ori privirea în direcția sa.
Elena Lasconi a condus USR din iunie 2024 și a reprezentat partidul la alegerile prezidențiale din noiembrie același an. În primul tur al scrutinului, ea s-a clasat pe poziția a doua, în urma lui Călin Georgescu și înaintea lui Marcel Ciolacu. Rezultatele au fost ulterior anulate de Curtea Constituțională.
La reluarea alegerilor prezidențiale, în mai 2025, Lasconi a obținut 2,7% din voturi și s-a clasat pe locul al cincilea. Ulterior, aceasta a renunțat la conducerea USR.
În perioada premergătoare scrutinului din 2025, relațiile din interiorul partidului s-au deteriorat, iar mai mulți lideri USR, printre care Dominic Fritz și Ionuț Moșteanu, au ales să îl susțină pe Nicușor Dan în cursa pentru Palatul Cotroceni. Dominic Fritz a devenit ulterior președintele USR.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)