joi, 24 septembrie, 2026

Special Arad Logo

    Enola Day – Putin ori Călin, care-i problema?

    de Lajos Notaros | 24 septembrie 2026, 7:30 AM | Opinii | Recomandările editorilor

    0

    Ideea după care Călin Georgescu nu este ceea ce este de capul său, ci este o creație a unei puteri obscure, dar bănuite, ține mai puțin de dovezile, întotdeauna indirecte, ci de felul de a fi al celui care a reușit în câțiva ani să-i amețească total pe cei care nu gândesc, ci preiau idei de la alții.

    Nu e de ici-colo să fi ca el și în nici trei ani să ajungi să fi considerat „salvatorul” României de cei pe care i-am pomenit mai sus.

    Este la mintea cocoșului că acest Călin Georgescu nu este un om deștept, cultură ioc, nu are nici măcar prezență de spirit, repetă la nesfârșit ce i-au zis alții, fără să mai vorbim de aberațiile pe care le scoate din cele mai tenebroase goluri ale realității digitale. Bine, mai nou apar și cărți cu duiumul, scrise de unii care se consideră tot așa salvatori, cărți care renunță în mod absolut la criteriile care definesc un text solid, serios, valoros și original. Ce să facem, literatura este mai nou pe ducă, ecranul înlocuiește foaia, nici măcar nu trebuie să îl întorci că se întoarce el singur. De ecran zic, indiferent că e de telefon, TV sau calculator de diferite forme și dimensiuni.

    Acesta este mediul, deosebit de favorabil, cum vom vedea, jocurilor care se desfășoară în fața noastră fără să ne dăm seama de unde vin și ce urmăresc exact. Teorii sunt cu duiumul, nu există om pe FB sau TikTok să nu aibă propria teorie. Chiar dacă preluată de la alții.

    Să pornim de aceea de la definiția interesului de stat în numele căruia au fost înființate oficial serviciile secrete în secolele din urmă. Desigur, de la început a existat o bănuială că aceste servicii servesc nu doar interesul și siguranța (securitatea!!) statului, ci se mai amestecă și în jocul politic, favorizând un politician sau altul, un grup de interese sau partid, depinde de situație sau de vocabular.

    Treaba a devenit evidentă în urma apariției statelor totalitare (naziste, fasciste, comuniste), state în care interesul de stat se confunda cu interesul grupului unic conducător, respectiv al liderului omnipotent. La noi, serviciile care funcționează și astăzi au fost create în plină ideologie stalinistă. Pe model KGB, cum ar veni. Cu responsabilitate dublă: atât spre Moscova cât și spre liderul național favorizat de Moscova.

    ceaușescu

    Treaba s-a nuanțat sub Ceaușescu, acesta, în fervoarea sa național-comunistă, a dublat serviciile de tip sovietic cu cele „naționale”, cele care aveau ca scop asigurarea relațiilor bune cu SUA, respectiv cu Occidentul. Așa că nu e nimic nou acum atunci când vedem conflictul dintre proeuropeni și proruși (pro putiniști), jocul pe vârful degetelor de la picioare al instituțiilor de stat, în frunte cu cele secrete, atunci când e vorba să promoveze câte un politician sau altul. Serviciile „reformate”, dar necurățate după 1989 duc mai departe deprinderile și obiceiurile învățate încă în vremea unicului conducător care se confunda cu poporul (Ceaușescu și poporul!).

    Cazul Călin Georgescu este doar vârful aisbergului politic românesc din zilele noastre. Venind din trecut, cu relații clare cu serviciile, cu deprinderile astfel învățate, este de fapt un alter-ego în ediție ieftină al lui Ceaușescu din aproape toate punctele de vedere. Limitat și la marginea analfabetismului funcțional, dar viclean și gata să facă orice care îi aduce vreun folos, s-a trezit peste noapte lider providențial, cu poporul la picioarele sale. Bineînțeles nu a făcut el asta, au avut grijă cei care căutau de o vreme o sperietoare pentru clasa politică românească pierdută între București și Bruxelles, mai precis între interesul propriu și datoria față de cei care i-au ales.

    Iar problema e că, pardon, Călin Georgescu nu are adversar. Cei câțiva care reprezintă opusul său (deștepți, pricepuți, responsabili) sunt înfierați de restul, ajunge doar să te uiți la ce se întâmplă în jurul lui Bolojan sau Fritz. În afară de cele două partide reprezentate de cei doi, celelalte sunt gata de orice compromis care le aduce ceva câștig, măcar ceva acolo, liderilor. PSD-ul nu mai respinge colaborarea cu AUR – o aberație de negândit într-o lume normală ca un partid care se consideră de stânga să se alieze cu extrema dreaptă -, e gata să pășească pe urmele partidului minuscul și necunoscut al lui Gheorghe Funar – Noua Românie -, primul partid care a anunțat că la viitoarele alegeri prezidențiale îl va susține pe Călin Georgescu.

    tricolor Călin Georgescu

    Ajunși aici, riscul ca tot ce am obținut în deceniile de după 1989 să se pulverizeze în neantul iresponsabilității și al amatorismului clasei politice românești din zilele noastre este cât se poate de real. Suntem într-un moment critic, tipic acelor timpuri care aduc în fruntea unei țări lideri de mucava care se mențin totuși prin forța celor – interni și externi – care îi vor acolo fiindcă le convine ca țara să fie condusă de de pe o zi la alta, nu în spiritul unui program de guvernare responsabil.

    În cele din urmă e vorba de o elită pregătită și responsabilă pentru a administrarea unei țări în interesul celor mulți. În absența acestei elite, condusă de figurine inventate de cei interesați, țara, în cazul nostru România, renunță la identitate, devenind un nou experiment pentru „salvatorii” scoși din mâneca pescarilor în ape tulburi.

    În care nici nu se pune problema ca un trădător, dacă trădează pentru cine trebuie, să fie arestat…

    Citește și: Stenograme: Călin Georgescu discuta cu Ionel Rusen despre obținerea azilului politic în Italia și o vilă de 1,2 milioane de euro. Cei doi au fost plasați sub control judiciar · Special Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.