Unul dintre imobilele istorice impozante ale Aradului începe să-și recapete aspectul pe care l-a avut odinioară. Palatul Kovács, una dintre clădirile simbol ale orașului nostru pentru arhitectura secession, a intrat într-un amplu proces de reabilitare, exemplar, iar muncitorii au finalizat în această săptămână lucrările la fațada de pe strada Nicolae Grigorescu.

Este o schimbare majoră care poate fi observată deja de trecători și care readuce în atenție o clădire cu o poveste de peste un secol.

Un aspect care merită subliniat încă de la început este că putem vorbi, într-adevăr, de o reabilitare serioasă, migăloasă, care se desfășoară deja de aproape 10 ani. Chiar dacă nu toate sunt aspecte vizibile, ci importante pentru dăinuirea în timp.

Intervențiile au inclus înlocuirea conductelor de scurgere și a instalațiilor de alimentare cu apă, realizarea proiectului de gaze pentru întreaga clădire și individual pentru fiecare apartament, modernizarea instalației electrice comune și a sistemelor de curenți slabi, amenajarea camerei tehnice și instalarea sistemului de supraveghere video. Au fost realizate, de asemenea, lucrări la acoperiș, intervenții de consolidare acolo unde situația existentă a impus acest lucru, precum și renovarea caselor de scară și a fațadei interioare. Toate acestea au fost realizate pe etape, fiindu-ne dificil din această cauză să aflăm valoarea totală a investiției, însă ea a fost cu siguranță un real efort financiar pentru proprietari.

Toate aceste aspecte sunt arareori luate în considerare la reabilitările care au avut loc, pe parcursul acestor ani, în municipiu, alte imobile fiind supuse doar unei simple renovări a fațadei, astfel că am considerat că aceste detalii merită atenția.

De menționat și că, în lipsa unei documentații istorice care să ateste cromatica originală a fațadei în evidențele aferente monumentului, conceptul cromatic a fost studiat și propus de Cristina Senn de la Studio Bo Interior Design, urmărind respectarea și valorizarea limbajului arhitectural Secession al clădirii, lucrările de execuție fiind realizate de firma MDG STRUCTURE SRL, din Timișoara.

Dincolo de noul aspect, Palatul Kovács are însă o istorie aparte, care a început la începutul secolului al XX-lea și a trecut prin mai multe schimbări de proprietari, două războaie mondiale, perioada comunistă și, în cele din urmă, împărțirea proprietății în mâini private.

O clădire ridicată la începutul anilor 1900, a cărei proprietară a deținut cel mai vestit bordel din Arad

Potrivit informațiilor publicate de Asociația Pro Urbe, Palatul Kovács a fost construit la începutul secolului XX de către văduva lui Kovács Arthur, fostul proprietar al cunoscutei cafenele Abbazia.

Arthur Kovács era, potrivit relatărilor istorice, un personaj foarte cunoscut în Aradul de odinioară, fiind descris drept un mare iubitor al jocurilor de noroc și al petrecerilor.

Soția sa, văduva Kovács, nu era însă mai puțin cunoscută în oraș. Era supranumită „Fehér néni” – „tanti Fehér” și era patroana uneia dintre celui mai cunoscut bordel din Arad, Kakasos Ház („Casa cu Cocoș”). Acesta se afla în zona numită în acea perioadă Piața Peștelui, actuala Piață Heim Domokos.

Proiect unic în Arad

Planurile Palatului Kovács au fost realizate în 1906 de arhitectul Babócs István. Aceasta este, din câte se cunoaște, singura clădire din Arad proiectată de acest arhitect.

Construcția a fost supravegheată de vestitul Lajos Szántay, unul dintre arhitecții care și-au pus puternic amprenta asupra orașului.

Rezultatul a fost o clădire spectaculoasă pentru epoca sa, iar Palatul Kovács este considerat una dintre cele mai frumoase construcții arădene în stil secession.

Fațada, balcoanele și decorațiunile sale au păstrat numeroase elemente originale. De-a lungul timpului au supraviețuit feroneria originală și stucaturile de pe fațadă, elemente ale naturii (vegetale și florale), dar și chipuri feminine, dau clădirii o valoare arhitecturală aparte. În interior s-au păstrat ușile originale, vitraliile tipice secession, treptele din marmură roz, ba chiar și feroneria roletelor de la ferestre a fost conservată.

Anii și lipsa unor intervenții ample și-au spus însă cuvântul, iar imobilul a ajuns într-o stare care necesita lucrări importante de reabilitare la momentul începerii lucrărilor.

Acum, odată cu finalizarea etapei vizibile, fațada de pe strada Nicolae Grigorescu, clădirea începe din nou să iasă în evidență, deși într-un mod discret, elegant, grație culorilor deschise. Singurele elemente colorate pun accent pe ornamente florale de la etajul I și din dreptul ușii de intrare, care care sunt acum roz cu verde.

De la o „pușculiță” de 300.000 de coroane la o clădire recompartimentată pentru locuințe colective

Povestea Palatului Kovács poate fi urmărită și prin filele cărții funciare, care oferă o imagine interesantă asupra transformărilor prin care a trecut. Fiind o clădire de raport, nu a fost doar o clădire frumoasă, ci o adevărată „pușculiță” pentru cei care au deținut-o pe parcurs. În plin Prim Război Mondial, o firmă imobiliară puternică din Oradea a cumpărat palatul cel mai probabil ca să își asigure banii „lichizi”, sub formă de proprietăți, în acea perioadă de hiperinflație. Istoria s-a repetat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când Episcopia Romano-Catolică din Oradea a cumpărat clădirea pentru a-și pune la rândul ei la adăpost fondurile.

Cum spuneam, primii proprietari au fost cei ai cărei denumire o poartă Palatul, familia Kovacs. După aceștia, prima mare tranzacție consemnată în documentele analizate datează din 1917, în timpul Primului Război Mondial.

La acel moment, imobilul a fost cumpărat de societatea pe acțiuni „Telepértékesítő Részvénytársaság Nagyváradon” (Societatea pe Acțiuni pentru Vânzarea de Proprietăți din Oradea). Prețul tranzacției a fost de 300.000 de coroane, o sumă impresionantă pentru acea perioadă. Tot în 1917, proprietatea a fost transferată, în cote egale, către persoane fizice: Winkler József, soția sa și Ziegelwagner Emma, locuitori ai Aradului.

Un nou capitol important apare în timpul Celui de-Al Doilea Război Mondial. Clădirea care fusese ridicată în perioada de înflorire a Aradului de la încep de secol a ajuns din nou să garanteze siguranța financiară, în acest caz unui proprietar poate surprinzător.

Din 1942, au început demersurile pentru ca Episcopia Romano-Catolică din Oradea să achiziționeze întregul imobil, cu suma de 18.997.375 de lei. Un detaliu important este că în acea perioadă, Oradea și Arad erau în țări separate, din cauza Dictatului de la Viena. Astfel că Episcopia Romano-Catolică din Oradea (aflată pe atunci în Ungaria dictatorială a lui Horthy) a achiziționat clădirea din Arad (oraș rămas în România), mutându-și practic averea în siguranță, pe pământ românesc. Iar pentru a evita posibila confiscarea de război, actele au fost ținute „pe pauză” patru ani.

Episcopia a fost înscrisă ca proprietar în Cartea Funciară abia în 1946, atunci când Oradea a revenit oficial în granițele României, permițând instituției să folosească chiriile pentru finanțarea școlilor și spitalelor sale.

După aceea, imobilul a rămas o bună perioadă tot în posesia Episcopiei din Oradea, făcând obiectul naționalizării abia din al patrulea deceniu de comunism.

În 1975, proprietatea este trecută în posesia Statului Român, în baza legislației vremii și a unui proces-verbal de constatare a Consiliului Popular Județean Arad.

Câțiva ani mai târziu, în 1980, clădirea a fost recompartimentată, prin planul întocmit de OCVL Arad. Imobilul a fost astfel împărțit în apartamente, pregătit pentru locativizarea colectivă. Astfel, mult timp în încăperi au locuit familii care plăteau chirie statului.

Această etapă avea să influențeze decisiv situația proprietății de până astăzi.

După 1989: revendicări și revenirea proprietății private

După căderea regimului comunist, a început un alt proces de durată, cel al revendicărilor și al clarificării drepturilor de proprietate.

În 2000, Episcopia Romano-Catolică din Oradea și-a revendicat imobilul în instanță, în cadrul unui proces împotriva Statului Român și a Consiliului Local Arad, pe care l-a câștigat.

În anii următori au apărut și tranzacții prin care diferite apartamente sau cote-părți din imobil au ajuns la proprietari privați.

În 2002, de exemplu, o parte din imobil a fost cumpărată de societatea S.C. Elisa Consulting S.A. Arad, care ulterior a închiriat pe rând apartamentele actuale, iar pe unele le-a vândut.

La ora actuală, majoritatea apartamentelor sunt ocupate de diferite firme, puține persoane chiar locuiesc acolo. Etajul al doilea este în totalitate gol, urmând cel mai probabil ca apartamentele să fie scoase la vânzare, acum cum clădirea are „haine noi”.

Reabilitarea continuă

Asociația de proprietari actuală va continua în perioada următoare procesul de reabilitare, urmând ca acum, după finalizarea fațadei de pe strada Grigorescu, să înceapă lucrările și la fațada de pe Bulevardul Regele Mihai I (fost Vasile Milea), iar apoi clădirea va putea fi admirată la potențialul ei maxim, așa cum a fost de mai bine de 100 de ani, de generații și generații de trecători.