Pâncota rămâne la subsol! Cinci etape fără victorie pentru „șoimi”





Șoimii Pâncota au reușit două victorii în acest sezon în jocurile oficiale. Din păcate pentru echipa lui Dan Cuedan și Pavel Piroș, acestea au venit ambele în Cupa României, de unde echipa a fost deja eliminată de Pandurii, niciuna dintre victorii nefiind în campionat.
Aerul ligii secunde pare mult mai tare decât cel din liga a treia. După cinci etape, Șoimii Pâncota a acumulat doar trei puncte după trei remize interne. Cei care cunosc echipa din Pâncota spun că și anul trecut s-a început foarte prost campionatul și după aceea s-a promovat în Liga a 2-a. acum, însă, există două mari diferențe: nivelul este mult mai ridicat în liga secundă, iar în acest an nu mai este sistemul play-off, play-out, acolo unde Șoimii au jucat aproape perfect în stagiunea trecută.
Gruparea pâncotană pune acest început anevoios de campionat și pe ghinion dar și pe starea terenului. Dubeștean a ratat un penalty la partida cu FC Olt și, dacă ținem cont că echipa lui Oprescu a evoluat în inferioritate, un gol poate era de ajuns ca echipa gazdă să câștige toate punctele. În ceea ce privește suprafața terenului, toți antrenorii care au venit la Pâncota din vară până acum s-au plâns de starea acestuia. Construcția jocului se face foarte greu pe o suprafață ca la Pâncota unde este și moale, și denivelat și cu iarbă mare…
Șoimii Pâncota – FC Olt 0-0
Stadion „Șoimii”, teren greu, timp rece, spectatori 200.
Șoimii: Pășcălău – Polgar (Maghici), Crușoveanu, Lengyel, Siminic – Huțanu (Monac), Suciu, Fl. Cuedan, Dubeștean – Băd (Sălăjan), A. Mihai.
FC Olt: Nuno Claro – Radovic, Gligor, Fâșie, Giurcă – Căpățână, Mihăescu, Rogoveanu (Covalschi), Alex. Leucuța (Mogoșan) – Blănaru,Verdeș.
Arbitri: O. Mazilu (Satu Mare) – D. Baluna (București) – O. Timar (Marghita)
Obs. FRF: M. Sârbu (Hunedoara), V. Marc (Cluj)
Liga 2B – Etapa 5
Metalul Reşiţa – ACS Poli Timişoara 2-0
Şoimii Pâncota – FC Olt 0-0
Fortuna Câmpina – Unirea Târungeni 2-1
CSM Rm Vâlcea – FC Bihor 0-0
CS Mioveni – Olimpia Satu Mare 1-0
FC Caransebeş – a stat
Clasament
1.Metalul Reşiţa 5 4 1 0 8-1 13
2.Fortuna Câmpina 5 3 1 1 9-5 10
3.Poli Timişoara 5 3 0 2 5-4 9
4.CS Mioveni 5 2 2 1 2-2 8
5.Rm Vâlcea 5 1 3 1 2-3 6
6.FC Caransebeş 4 1 2 1 3-3 5
7.Unirea Târlungeni 4 1 1 2 3-4 4
8.FC Olt 4 0 3 1 3-4 3
9.Olimpia Satu Mare 4 1 0 3 3-5 3
10.Şoimii Pâncota 5 0 3 2 3-7 3
11.FC Bihor 4 0 2 2 2-5 2
Etapa viitoare: Unirea Târlungeni – Şoimii Pâncota, FC Bihor – Metalul Reşiţa, Olimpia Satu Mare – CSM Rm Vâlcea, FC Olt – CS Mioveni, FC Caransebeş – Fortuna Câmpina, Poli Timişoara – stă.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)