AfD a câștigat alegerile în Saxonia-Anhalt, iar populiștii români grupați în AUR au început deja să sărbătorească de parcă procentele obținute de nemți s-ar transfera automat în contul electoral al AUR.

De altfel, ideologul și prim-vicepreședintele AUR, Dan Dungaciu, a postat înainte de comunicarea rezultatelor finale un mesaj în care părea extrem de sigur că „AfD – 44,5%!”, siguranță din care și-a extras și curajul unor întrebări mai degrabă milităroase decât retorice: „Cât vă mai trebuie ca să vă treziți? Nu e cazul să vorbim și despre România?”.

Să trăiți, permiteți să raportăm, suntem treji și ba da, este cazul!

Chiar dacă ce vorbim s-ar putea să nu-i convină ideologului AUR care visează la pere mălăiețe în țara (landul) merelor. Sigur că victoria AfD îi place AUR, așa cum le place și celorlalte partide suveranist-populiste sau chiar extremiste din Europa.

Doar că, de la recenta întâmplare electorală din micul land est german și până la ceea ce se va întâmpla la alegerile din România în 2028 este o cale lungă (anticipatele rămân o poveste).

AfD nu a câștigat alegerile din Germania, ci din Saxonia-Anhalt, un land cu vreo 2,1 milioane de locuitori – cam cât Bucureștiul. Păstrând proporțiile, ar fi cam ca și cum rezultatul unor alegeri din județul Vaslui, de exemplu, ar fi luate ca reper pentru analiza opțiunilor electorale pe întreaga țară.

În plus, această victorie a fost obținută într-o regiune în care extrema dreaptă germană este de multă vreme foarte activă și bine implantată, deci AfD avea în zonă o mare masă de simpatizanți.

        Marș neonazist în Magdeburg, ianuarie 2022 (Foto: endstation-rechts.de)

Iată câteva motive serioase pentru o atitudine ceva mai rezervată atât din partea analiștilor, cât și din partea AUR.

Chiar dacă de multe ori a avut poziții vecine cu extremismul, AUR nu este AfD. În principal pentru că, doctrinar cel puțin, este mai ambiguu, mai puțin tranșant și uneori chiar mai flexibil decât multe alte partide din aceeași familie politică. Or, tocmai aceste diferențe fac de neînțeles revendicarea atât de zgomotoasă a victoriei AfD, o evidentă greșeală comisă tocmai de Dan Dungaciu.

Pentru orice analist serios, această victorie a AfD nu înseamnă nimic în perspectiva alegerilor din România din 2028. Simpatizanții AUR nu aveau nevoie de victoria AfD pentru a vota cu partidul pe care-l simpatizează, la fel cum adversarii partidului lui George Simion nu vor deveni simpatizanți pentru că AfD a obținut 43,8% la Magdeburg.

Bătălia va fi pentru cei aflați între aceste două grupuri, pentru nehotărâții care vor decide câștigătorii alegerilor din 2028.

Mai există însă un mare factor de risc.

Spunând astăzi „uitați-vă la AfD, se poate!”, AUR riscă prea multe pe mâna acestui partid care deocamdată nu a câștigat decât într-un land mic și nici aici nu-i sigur că va reuși să guverneze.

Să nu uităm, totuși, că nu toată Germania votează ca Saxonia-Anhalt. La alegerile federale din februarie 2025, AfD venea după o ascensiune spectaculoasă, dar alegătorii germani s-au mobilizat extraordinar și i-au „parat” accesul la putere. Cine poate garanta că acest scenariu nu se va repeta?

Lecția predată de 84% dintre germani. Restul de 16% sunt povești cu Decebal, Eloni și „GiDii”

Iată de ce, între cei 43,8% obținuți acum (nu 44,5%) într-un mic land și capacitatea AfD de a convinge întreaga Germanie există, cel puțin deocamdată, o diferență enormă. Tocmai de aceea, înainte ca AUR să transforme Saxonia-Anhalt în avanpremiera alegerilor românești din 2028, poate n-ar strica să aștepte să vedem cum votează și restul Germaniei.

Pentru că este posibil ca AfD să fie înfrânt în restul Germaniei după cum este posibil ca partidul victorios acum să aibă rezultate catastrofale în guvernarea landului câștigat – desigur, presupunând că va ajunge la guvernare. Ce va face AUR în aceste situații este greu de spus acum. Dar sigur Dan Dungaciu nu va posta mesaje de genul „uitați-vă la AfD, se poate”…

De altfel, nici măcar succesul unei eventuale guvernări AfD în Saxonia-Anhalt nu ar demonstra automat că suveranismul a trecut proba guvernării. Pentru că una este să câștigi alegerile promițând schimbarea sistemului și cu totul alta să ajungi la putere și să descoperi că economia, administrația și societatea nu funcționează după sloganuri sau conform regulilor unui miting electoral.

La guvernare fiind, AfD va trebui să aplice măcar o parte dintre politicile cu care și-a convins alegătorii. Altfel, putem avea în scurt timp un land cu rezultate economice bune, dar cu un electorat nemulțumit că promisiunile nu au fost respectate în procesul de guvernare (o mare problemă va fi, de exemplu, promisa expulzare a imigranților).

Dacă păstrezi politicile economice ale celor pe care i-ai înjurat, dacă accepți constrângerile sistemului pe care ai promis că-l schimbi și dacă renunți la promisiunile care se dovedesc imposibil de aplicat, nu mai poți pretinde că un eventual succes în guvernare se datorează politicilor tale.

Dimpotrivă, s-ar putea să arate că ai reușit tocmai pentru că n-ai guvernat așa cum promiteai din opoziție – situație valabilă și pentru AUR care tocmai se pregătește, după cum susțin tot mai multe voci, de guvernare împreună cu PSD.

Adevăratul examen al AfD va fi valorificarea victoriei. În primul rând, prin preluarea guvernării, apoi prin bună guvernare ca urmare a aplicării cât mai multor promisiuni.

Iar dacă toate acestea se vor împlini, atunci da, AUR va avea de unde să tragă spuza pe turta proprie. Altfel, Dungaciu va descoperi că o greșeală de apreciere în politică este mai gravă decât una comisă ca analist tv.

Dar, dincolo de experiența AUR, aceste alegeri din Saxonia-Anhalt vor putea ajuta și alegătorii români. Pentru că abia succesul sau eșecul AfD în guvernarea landului va influența opțiunea electoratului din restul Europei, deci inclusiv din România. Dacă, bunăoară, AfD își va pune în practică promisiunile electorale și acestea vor arăta o față urâtă a extremismului populist, AUR și celelalte partide suveranist-populiste vor avea o mare problemă.

Până să aflăm însă rezultatele experimentului german, francezii își vor alege președintele (în 2027), iar extrema dreaptă franceză are șanse reale să ajungă la Élysée.

Nu mai vorbim deci despre un „județ”, ci despre Franța, una dintre marile economii europene, singura putere nucleară din UE și unul dintre statele care pot schimba direcția întregii Uniuni.

În Franța trăiesc și muncesc foarte mulți români, cetățeni ai Uniunii Europene, beneficiari ai dreptului la liberă circulație și ședere pe întreg teritoriul UE. Deci nu vor putea fi expulzați cum, poate, vor dori Marine Le Pen sau Jordan Bardella.

Dar guvernarea de extremă dreaptă ar putea să aplice principiul „prioritate națională”. Francezul înaintea străinului – la anumite beneficii, la locuințe, locuri de muncă, la alte avantaje oferite de stat. O parte dintre aceste măsuri ar fi în contradicție cu Constituția Franței și de dreptul european, dar conflictul pentru introducerea lor ar fi suficient pentru ca românii din Franța să descopere ce înseamnă suveranismul privit din partea cealaltă a graniței.

Ceea ce pentru AUR ar însemna o mare încurcătură politică. Și nu doar pentru AUR, ci pentru toată internaționala suveranistă.

Câtă vreme dau vina împreună pe globaliști, progresiști și birocrații europeni, suveraniștii se înțeleg minunat. Problema apare când fiecare ajunge acasă și începe să aplice ceea ce a promis („România și românii înainte de toate”, „Franța și francezii înainte de toate” etc.).

Pentru că românul care muncește în Franța și votează AUR în România este „românul nostru” pentru George Simion. Același român însă este străinul pe care nu-l mai vrea Marine Le Pen, Bardella și ceilalți.

Și atunci ce va face AUR? Va explica românilor din Franța că aceasta este esența suveranismului sau va cere respectarea dreptului european? Ce situație comică ar fi ca AUR să ceară Bruxelles-ului – pe care-l acuză toți suveraniștii că încalcă suveranitatea statelor – să-i apere pe români de suveranismul francez.

Comică pentru unii ar fi și situația românilor din diaspora când se vor trezi la realitate și vor înțelege că nu se poate să beneficiezi de drepturile și libertățile aferente apartenenței la UE și, în același timp, să votezi un partid care susține ruperea UE și restrângerea libertăților cetățenilor europeni.

Iată, deci, câteva motive pentru care este prematur să punem șampania la rece după alegerile din „județul” Saxonia-Anhalt. Alegerile din 2028 sunt departe și nimeni nu poate ști ce rezultate vor fi.

Mai avem de văzut ce va face AfD în Saxonia-Anhalt și în Germania, dar mai ales, mai avem de văzut ce se va întâmpla în Franța.

Ca să nu mai spunem că încă mai avem marea problemă a războiului ruso-ucrainean care oricând ar putea, Doamne ferește!, încurca toate alegerile din UE.

Of, ce viață complicată!