Doar asta ne mai lipsea ca să fim un popor împlinit, o bătălie pentru merdenea. Am crezut că le avem pe toate, dar iată că m-am înșelat. În plin război politic în care partidele combatante nu mai iau prizonieri, sufocați de o criză guvernamentală ce pare fără sfârșit, nu ne mai lipsea decât o dispută a aluaturilor de patiserie.

Cum bătălia a fost declanșată de patronul unui local care susținea că pe primul loc este croasantul-ou, nu găina-merdenea, bătălia a devenit una doctrinară. Astfel, tradiționala merdenea a fost imediat adoptată suveranist de susținătorii românismului pur, transmis de la Duras, Decebal și sfinția sa, Deceneu.

Transmis a fost, evident, românismul, nu rețeta de merdenea, pe care strămoșii noștri mai recenți decât dacii au preluat-o. De la turci. Însă, mult mai interesant este că atât DEX (2009), cât și DLR (Dicționarul limbii române al Academiei) indică originea turcească a cuvântului merdenea – merdane, care înseamnă sucitor (cine nu știe ce înseamnă, precis a fost copil cuminte și niciodată nu a fost amenințat cu sucitorul).

De altfel, și sensul mai vechi în română al cuvântului merdenea este de „vergea pentru întins foile de plăcintă”, după care sensul al doilea este produsul de patiserie. Toate precizările astea au fost făcute inclusiv pentru cei care și acum sunt convinși că mititeii sunt tot de origine pur românească, făcuți din carne de porc…

De cealaltă parte a baricadei se situează arogantul croasant, pe bună dreptate alăturat elitei vândute soroșismului și globalismului cu untul lui cu tot – spre deosebire de tradiționala noastră merdenea, făcută cu margarină, că doar mâncăm romănește, nu-i așa?

Și, ca să fie bine înțeleasă amploarea, seriozitatea și importanța acestei dispute, trebuie să precizăm că până și Academia Română a intervenit, prin Institutul său de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti”. Din nefericire pentru părțile beligerante, acest prestigios Institut nu a intervenit decât pentru a sesiza că „numele unuia dintre combatanți este adesea greșit scris”.

Așadar, în limba română se scrie corect croasant, nu croissant. Și foitaj, nu foietaj, dar Institutul n-a vorbit decât despre croasant.

Cu merdeneaua nu au fost probleme care să necesite intervenția Academiei Române. Nimeni nu a scris pe rețelele sociale sau pe pancarte merdane în loc de merdenea…

Clar am luat-o razna. Rău de tot.

Nu mai avem măsură, nu mai avem echilibru, pentru că de prea mulți ani nu mai avem repere normale, ca să nu zic sănătoase. O merdenea și un croasant pot deveni obiecte de război identitar pentru că aproape orice poate deveni astăzi pretext pentru împărțirea lumii în „noi” și „ei”. Nu mai discutăm despre lucruri, ci despre tabere. Nu mai căutăm adevărul, ci ideologia care ne confirmă credința și ne apără interesul.

În numele acestui interes trădăm, inventăm și mințim cu o seninătate uluitoare, fără să clipim. Amenințăm, înjurăm și fabricăm situații care să ne susțină „argumentul”, după care, cu aceeași seninătate, postăm mesaje despre bunătate, credință, iubire și „sfânta tradiție strămoșească”.

Numai că nu ne mai obosim să aflăm ce este tradiția pe care o invocăm. Nici măcar ce este credința creștină, invocată cu aceeași ușurință. Pentru ce să mai mergem la Biserică, de vreme ce găsim pe Facebook sau TikTok tot ce trebuie să știm despre creștinism? Sunt acolo destule mesaje simple și ușor de înțeles. Ce dacă sunt mincinoase sau de-a dreptul păgâne? Ni le-a spus omul providențial și el știe mai bine.

•  Vizita lui Călin Georgescu în Arad, amplificată online. Controversele legate de afacerile europene ale lui Dimitrie Muscă și parcarea neregulamentară

În mai puțin de patru decenii am ajuns să confundăm libertatea cu absența oricărei măsuri și curajul cu dreptul de a urla mai tare decât celălalt. Fondul nu mai contează, indiferent dacă este fondul problemelor sau al nostru, ca indivizi și ca membri ai societății.

Am abandonat fondul când am descoperit că este mai ușor să privești decât să înțelegi, mai ușor să distribui decât să verifici, mai ușor să urăști decât să judeci. Și am ridicat ușorul la nivel de principiu de viață, de parcă țelul nostru ar fi să devenim o formă fără fond.

Nu am fost niciodată un popor sfânt sau un popor dominat de cinste, corectitudine, adevăr ori dreptate. Niciun popor nu este. Dar am trăit o jumătate de secol în lipsuri greu de imaginat astăzi, în minciună, frustrări și umilințe, fără să crâcnim – curajoși am devenit abia când am realizat că nu ni se mai întâmplă nimic dacă ridicăm glasul, cum se spune.

Merdenea sau pâine

Parcă, totuși, în acele vremuri grele exista o preocupare mai mare pentru fond decât pentru formă. Fondul se plămădea în primii șapte ani de-acasă, ca un aluat de cât mai bună calitate, știind că acest „aluat” va trebui să țină de „foame” toată viața.

Merdenea sau croasant? Pâine! Aluatul era pentru pâine, iar untul era „cartelat”. Preocuparea majoră, după cea pentru supraviețuire, era plămădirea fondului. A caracterului.

Noi vorbim mult despre moștenirea transmisă de străbuni sau despre sfânta credință strămoșească, dar în realitate suntem tot mai departe și de moștenire, și de credință. Ce moștenire o fi aceea care nu te reține de la obrăznicii în public, de la minciuni și mârșăvii?

Privirea mustrătoare a părintelui care te-a prins cu minciuna, vorba grea cu care erai sancționat când erai necuviincios, rușinea de a fi prins făcând ceva nedemn – toate sunt parte importantă a unei moșteniri pe care noi, ca popor, n-am acceptat-o.

Or, se știe că o moștenire neacceptată se pierde. Iar noi am pierdut-o pentru că am preferat calea ușoară a validării pe rețelele de socializare. Un like a ajuns să conteze mai mult decât amintirea mustrării părintești. O postare cu multe vizualizări a ajuns mai importantă decât orice normă morală – mai ales una în care, animat de un profund creștinism, înjuri sau jignești câte un om pe care nu l-ai văzut în viața ta.

Nu contează profunzimea ideii, nici argumentul, ci puterea amenințării sau „superioritatea” vulgarității. Eleganța exprimării – cândva reper și deziderat, nicidecum motiv de amenințare și dispreț față de „elitiști”, progresiști și, nu se putea altfel, soroșiști – a devenit aproape o necunoscută. Din păcate, orice formă de eleganță, nu doar cea a exprimării, pare desuetă. Acum este vremea exprimărilor birjărești, a comportamentelor golănești și a mesajelor agramate.

Trăim vremurile unei îngrijorătoare decadențe economice, sociale, morale, politice și comportamentale. O decadență rău prevestitoare. Când reperele morale se topesc într-o mare de facil și vulgar, când minciuna devine instrument politic, iar obrăznicia dovadă de curaj, ajungem inevitabil să confundăm forma cu fondul.

Și atunci o merdenea și un croasant pot deveni mai importante decât stabilitatea unei țări, decât perspectiva ruinării propriei țări.

Nu pentru că merdeneaua sau croasantul ar avea vreo vină. Ci pentru că, preocupați să ne războim pentru forma lor, riscăm să nu mai observăm ce s-a întâmplat cu aluatul din care suntem făcuți noi.