În mai puțin de 48 de ore piloții noștri au doborât trei drone. La prima vedere, aceasta este o știre militară de senzație, motiv de prezentare elogioasă a faptelor de eroism ale piloților noștri. Și, desigur, o ocazie perfectă pentru generali de a-și lustrui stelele de pe umeri într-o conferință de presă de laudă și voie bună.

În realitate, dincolo de împopoțonarea generalilor cu faptele piloților, doborârea acestor drone neprietenoase reprezintă unul dintre cele mai importante teste prin care a trecut România de la începutul războiului din Ucraina.

Nu pentru că trei drone ar putea schimba cursul războiului. În fond, aceste trei drone au fost doborâte după alte 30 de situații în care drone la fel de neprietenoase au încălcat spațiului nostru aerian, 30 de situații în care piloții noștri nu au făcut altceva decât au ascultat ordinele superiorilor și au escortat dronele, fără să tragă asupra lor.

Nu știu dacă doborârea a trei din 33 de drone este mult sau puțin în aproape trei ani de la prima incursiune neautorizată, comisă în noaptea de 29 spre 30 septembrie 2023, conform comunicării oficiale a MapN. Cu siguranță este un semnal pozitiv transmis de Armata română, în sensul că există și, iată, este capabilă să reacționeze și în forță.

Doar că nu asta-i adevărata problemă, așa cum nici lipsa de reacție de până acum nu este. Problema reală ar fi să aflăm dacă România este capabilă să-și apere propriu spațiu aerian și, totodată, populația?

Întrebare nu tocmai nouă, după cum puteți citi aici: Pentru noi, aceeași întrebare: este pregătită România să se apere? 

Nu știm ce s-a schimbat în ultima vreme în strategia militară a României, dar este clar că doborârea celor trei drone este un semnal prin care Armata a vrut să transmită că este capabilă și pregătită oricând să răspundă cu forța la forță – era și cazul după trei ani de lipsă de reacție îngrijorătoare.

Cu siguranță este un răspuns așteptat de o mare parte a populației – nu de întreaga populație, de vreme ce o parte semnificativă dintre români este rusofilă, sub influența unor partide politice, și nu trebuie să ascundem această realitate.

Evident, intervenția Aviației militare și distrugerea dronelor a fost un succes incontestabil mai ales prin forța mesajului transmis deopotrivă aliaților și adversarilor: Armata română este prezentă și gata să-și facă datoria!

În schimb, mesajul euforic transmis de generalul cu patru stele, Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major General al Armatei Române, este tipul de mesaj care ar trebui uitat imediat. Desigur, piloții care au doborât și care vor mai doborî drone, merită respect. Dar respectul pentru militarii care își fac datoria nu trebuie confundat cu eroismul.

Într-o țară aflată la granița celui mai mare război european după 1945, doborârea unei drone ostile ar trebui să fie o procedură, nu un moment festiv.

Ne străduim să-l înțelegem pe euforicul general. O fi stresat după ce a fost pus sub acuzare de DNA pentru fapte de corupție și în loc să-și pregătească apărarea, conduce Armata. O fi vreun geniu militar ca Alexandru cel Mare sau Hannibal, altfel este greu de înțeles din ce motiv mai este în fruntea Armatei acest domn.

Piloții și toți ceilalți militari implicați în doborârea celor trei drone și-au îndeplinit cu brio misiunea și merită respectul nostru. Totuși, adevăratul examen nu l-au dat piloții, ci politicienii.

Există suficiente motive pentru care politicienii din opoziție critică statul român. Industria de apărare a fost tratată ani la rând ca un refugiu pentru protejații partidelor aflate la putere, nu ca un domeniu strategic. Cercetarea a rămas în urmă, dacă nu cumva a dispărut iar fabricile de armament au fost administrate doar politic.

Pe de altă parte, România nu și-a construit o cultură a rezistenței și adaptării, nici un sistem serios de pregătire a populației pentru situații de criză. Curios este că, în multe privințe, toate acestea s-au întâmplat datorită apartenenței României la NATO, fapt care ne-a alimentat iluzia că această apartenență este suficientă și va ține loc de responsabilitate.

Toate acestea sunt critici legitime. Doar că legitimitatea criticilor vine la pachet cu ipocrizia politicienilor. Imediat după doborârea celor trei drone, au apărut politicieni care explică doct că Armata Română este nepregătită pentru războiul dronelor și că Ministerul Apărării nu și-a adaptat strategia la realitățile frontului din Ucraina.

Deigur, observația este corectă. Numai că ea vine de la oameni care, ani la rând, nu au propus nimic. Nu au cerut MApN să realizeze o strategie națională privind războiul cu drone. Nu au inițiat dezbateri serioase în Parlament pe tema industriei de apărare. Nici măcar o interpelare nu au inițiat, pentru a obliga MapN să prezinte Parlamentului concluzii privind schimbările strategiei de purtare a războiului evidențiate în conflictul din Ucraina.

Culmea ipocriziei este atinsă de criticii de astăzi care, nu demult, au refuzat să voteze pentru modificările legislative care permiteau reacția împotriva dronelor intrate ilegal în spațiul aerian al României.

Interesant este că aceiași critici ai Armatei și Guvernului refuză să vorbească despre autorul agresiunilor, Rusia, deși este clar că securitatea națională nu poate fi discutată ca și cum agresorul ar fi un detaliu minor, iar vina principală ar aparține celor care încearcă să se apere. Totuși, ale cui interese le promovează acești critici plătiți din banii românilor pentru a sluji în Parlament?

Sigur, România are întârzieri în asimilarea noilor tactici de purtare a războiului și la modernizarea Armatei. Războiul din Ucraina a demonstrat că dronele, războiul electronic și inteligența artificială au schimbat profund doctrina militară.

Dar să pretinzi că România ar fi trebuit să anticipeze această revoluție, înaintea unor state occidentale cu armate mult mai puternice, înseamnă ori necunoașterea realității, ori folosirea securității naționale ca instrument electoral.

Războiul din Ucraina va schimba Europa atât economic, cât și militar. Rusia va ieși mult slăbită economic – mulți analiști militari consideră că factorul economic va „înfrânge” Rusia în acest război – dar mai experimentată militar. Ucraina va deveni o forță militară în Europa.

Pentru noi însă important este dacă România va învăța la timp lecțiile acestui război. Pentru că cele trei drone nu au testat doar piloții, radarele și avioanele F-16, ci și maturitatea noastră ca stat. Armata pare să fi înțeles că frontiera trebuie apărată fără ezitare, dar despre clasa politică nu putem spune încă același lucru.

O țară nu pierde un război doar atunci când rămâne fără muniție. Îl poate pierde și atunci când, în loc să-și construiască apărarea, o folosește ca armă de campanie electorală. Ca și dezbinarea…