vineri, 24 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Astra Vagoane Călători pregătește un proiect imobiliar în Arad

    de Raluca Medeleanu | 24 iulie 2026, 12:01 PM | Administraţie | Știri Arad | Topic special

    0

    Astra Vagoane Călători face primii pași pentru dezvoltarea unui proiect imobiliar în municipiul Arad. Compania intenționează să construiască o zonă de locuințe, pe un teren pe care îl deține, situat între străzile I.R. Șirianu și Mihail Kogălniceanu.

    Primăria Arad a publicat spre consultare publică (transparență decizională) proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) și a Regulamentului Local de Urbanism necesare pentru realizarea investiției.

    Proiectul este inițiat de Astra Vagoane Călători, iar documentația de urbanism a fost întocmită de firma Tectonics Art SRL.

    Terenul vizat are o suprafață de 3.623 de metri pătrați, iar potrivit documentelor acesta va fi transformat într-o zonă rezidențială, cu locuințe și funcțiuni complementare.

    Construcțiile vor putea ocupa cel mult 40% din suprafața terenului, iar regimul maxim de înălțime va fi subsol, parter, un etaj și mansardă (S+P+1E+M), cu o înălțime de până la 10 metri.

    proiect imobiliar Astra

    Documentația arată că solicitarea pentru aprobarea PUZ-ului a fost depusă la Primăria Arad la sfârșitul lunii mai 2026, fiind ulterior completată în lunile iunie și iulie. Proiectul a primit avizul tehnic al Arhitectului-Șef, urmând ca după perioada de consultare publică să fie înaintat Consiliului Local pentru aprobare.

    Întregul proiect poate fi studiat AICI.

    Deocamdată, aprobarea PUZ-ului reprezintă doar etapa de reglementare urbanistică și nu înseamnă începerea imediată a lucrărilor. După aprobarea documentației, dezvoltatorul va trebui să obțină și celelalte avize și autorizații necesare înainte de demararea construcției.

    Cei interesați să aducă sugestii de modificare a actului normativ, pot să transmită un mesaj pe adresa de e-mail [email protected] sau să completeze ACEST formular pe site-ul Primăriei Arad, până la data de 4 august.

     

    Citește și: Fostul prefect Vasile Dan Ungureanu a devenit dezvoltator imobiliar. Pregătește un nou cartier de locuințe în Arad · Special Arad

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.