miercuri, 8 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Peste 200 de tumori pulmonare maligne, diagnosticate în doar șase luni la Spitalul Județean Arad. Medicii avertizează: „Plămânii nu dor, iar simptomele apar abia în stadiile avansate”

    de Adriana Barbu | 8 iulie 2026, 12:35 PM | Sănătate | Știri Arad

    0

    Medicii pneumologi ai Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad trag un semnal de alarmă și îi îndeamnă pe oameni să acorde o atenție sporită controalelor medicale preventive, după ce numai în prima jumătate a acestui an 211 pacienți au fost diagnosticați cu diferite tipuri de tumori pulmonare maligne.

    Potrivit specialiștilor, cele mai multe dintre cazurile descoperite au fost deja în stadii avansate ale bolii, situație care reduce semnificativ șansele de tratament și recuperare. Tocmai de aceea, consultațiile preventive și investigațiile de specialitate pot face diferența dintre un diagnostic timpuriu și unul pus prea târziu, arată într-o informare conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.

    Tot aici se arată că, în primele șase luni ale anului, în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad au fost efectuate 511 tomografii computerizate (CT), utilizate atât în scop preventiv, cât și pentru stabilirea diagnosticului, precum și 256 de bronhoscopii. Vestea tristă e dată de faptul că  în urma analizării celor 256 de biopsii recoltate cu ajutorul bronhoscopului, 211 pacienți au fost diagnosticați cu cancer pulmonar, procentul fiind extrem de mare.

    Prevenție, tomografie, bronhoscopie și tumuri pulmonare

    „Plămânii nu dor, iar simptomele de boală apar abia în stadiile avansate. Tocmai din acest motiv este important să ne monitorizăm, periodic, sănătatea plămânilor. Controalele de rutină la medicul specialist sunt esențiale pentru a diagnostica o eventuală afecțiune în stadii incipiente, atunci când șansele de vindecare sau de recuperare sunt mult mai mari.

    Investigațiile necesare pentru diagnosticarea unei tumori pulmonare au la bază efectuarea unei tomografii computerizate, care durează doar câteva minute și mai apoi, dacă se impune, efectuarea unei bronhoscopii. Atunci când există un țesut pulmonar suspect, cu ajutorul bronhoscopului, dotat cu o sondă specială (crio-sondă), țesutul suspect este înghețat și extras pentru a fi trimis spre analiză”, explică dr. Erika Repolski, medic primar pneumologie în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.

    Specialiștii precizează că principala metodă de screening pentru depistarea tumorilor bronhopulmonare este tomografia computerizată, iar în funcție de rezultatele acesteia poate fi recomandată efectuarea unei bronhoscopii. Procedura permite recoltarea de țesut pulmonar suspect, care este ulterior analizat pentru stabilirea diagnosticului.

    Medicii subliniază că prevenția trebuie să devină o prioritate pentru fiecare persoană, în condițiile în care cancerul pulmonar evoluează, de cele mai multe ori, fără simptome evidente în fazele incipiente.

    Consulații la spital, în contract cu CAS

    Spitalul arădean indică și faptul că la unitatea medicală consultațiile în Cabinetul de Pneumologie al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad sunt decontate prin Casa de Asigurări de Sănătate și se efectuează pe bază de programare. Pacienții trebuie să prezinte cartea de identitate, cardul de sănătate și biletul de trimitere emis de medicul de familie sau de un alt medic specialist.

    Cabinetul Medical de Pneumologie și Compartimentul de Endoscopie Bronșică funcționează la parterul clădirii din strada Stephan Ludwig Roth, din cartierul Grădiște. Medicul pneumolog stabilește, în urma consultației de specialitate, investigațiile necesare pentru fiecare pacient.

    Programările pentru consultațiile de pneumologie se pot face direct, la Biroul de Programări al Ambulatoriului Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, din strada Andrenyi Károly nr. 2-4, de luni până vineri, între orele 08:00 și 20:00; telefonic, la numărul 0733 441 686, în același interval orar; online, pe pagina de programări a spitalului, la adresa [www.scjarad.ro/programare/](http://www.scjarad.ro/programare/).

    Citeşte şi:

    Aradul și azilele lui Viorel Pașca. Doar 577 de locuri la stat pentru persoanele vulnerabile și bolnavii în fază terminală și 38 de suflete din Bihor, pe mai departe aici

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.