vineri, 3 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Sub control judiciar, Viorel Pașca s-a întors la Oradea în aplauzele susținătorilor și anunță că vrea, pe lege, să își reia activitatea

    de Special Arad | 3 iulie 2026, 2:54 PM | Naţional | Recomandările editorilor

    0

    Viorel Pașca, fondatorul Asociației Dumbrava – Dumnezeu Poartă de Grijă, s-a întors vineri dimineață la Oradea, după ce Tribunalul București a respins propunerea procurorilor DIICOT de arestare preventivă și a dispus cercetarea sa sub control judiciar pentru 60 de zile.

    Citește și: Viorel Pașca, reținut de DIICOT în dosarul azilelor din Bihor, alături de soție și cei trei fii ai săi

    Alături de acesta vor fi cercetați sub control judiciar soția sa, cei trei fii și Delia Mioara Păcală, colaboratoare și coordonatoare a unor activități din cadrul asociației. Decizia instanței nu este definitivă. Ajuns la Oradea, Viorel Pașca a fost întâmpinat de susținători, care l-au primit cu aplauze.

    Acuzațiile aduse de DIICOT lui Viorel Paşca

    Potrivit procurorilor DIICOT, Viorel Pașca este acuzat, alături de alte persoane, că ar fi constituit o grupare care, sub aparența furnizării de servicii sociale și medicale prin intermediul unei asociații umanitare, ar fi exploatat sute de persoane vulnerabile. Anchetatorii susțin că gruparea ar fi obținut sume importante de bani din donații, sponsorizări, pensiile și indemnizațiile beneficiarilor, precum și din alte ajutoare și prestații sociale acordate acestora.

    Apărarea respinge acuzațiile și susține că Viorel Pașca este nevinovat.

    Restricții pentru Viorel Paşca inclusiv față de propriii copii

    Controlul judiciar impune o serie de obligații și interdicții. Potrivit avocatului Răzvan Doseanu, citat de Bihoreanul, Viorel Pașca poate comunica doar cu soția sa, nu și cu cei trei fii, care sunt cercetați în același dosar.„Domnul are voie să vorbească cu soția și atât. N-are voie să discute cu propriii copii, n-are voie să discute cu martorii. Astea sunt măsurile dispuse, dar o să se străduiască să le respecte”, a declarat avocatul.

    Acesta a precizat că a contestat măsura controlului judiciar pentru toți cei șase inculpați pe care îi reprezintă, solicitând respingerea integrală a propunerii formulate de DIICOT.

    „Am crezut că sunt de folos”

    La sosirea pe Aeroportul Oradea, Viorel Pașca a declarat că nu înțelege de ce statul a intervenit împotriva sa și a familiei sale: „Nu am explicație. Chiar n-am. (…) Am fost naiv în sensul că am crezut că sunt de folos sau că statul vede că sunt de folos, că aduc un plus, că rezolvăm cumva o problemă pe care statul n-o poate rezolva”.

    El a descris perioada care urmează drept „un război lung de uzură”, însă spune că intenționează să găsească modalități prin care să poată continua activitatea de sprijinire a persoanelor vulnerabile. Întrebat dacă intenționează să primească din nou persoane vulnerabile în așezămintele de la Dumbrava, Viorel Pașca a afirmat că analizează posibilitatea unei activități desfășurate în condiții conforme cu legislația.

    „Trebuie văzut ce reglementări aș putea face eu în ceea ce am făcut. Să nu mai trecem prin chestia asta. (…) Dacă aș vrea să primim 10, 15, 20 dintre ei, s-ar putea să putem crea un cadru mai legal”, a declarat acesta.

    Pașca a mai adăugat, pe Aeroportul din Oradea  că se teme că o parte dintre foștii beneficiari vor ajunge din nou fără adăpost sau fără sprijin, după externarea din spitale.

    Susține că a cerut sprijin autorităților

    Viorel Pașca a afirmat că, la începutul acestui an, a solicitat o întâlnire cu reprezentanții Prefecturii Bihor pentru identificarea unei soluții prin care activitatea centrelor să intre în legalitate. „Eu am cerut prefectului să găsească o soluție în care să fim legali”, a spus acesta, susținând că, în urma discuțiilor cu reprezentanții instituțiilor, nu au fost formulate concluzii sau soluții concrete.

    În ceea ce privește lipsa acreditării așezămintelor, Pașca a declarat că imobilele nu îndeplinesc condițiile impuse de legislația actuală fără investiții și modificări structurale importante.

    Dosarul instrumentat de DIICOT vizează acuzații grave, între care constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de persoane, acuzații respinse de apărare. Ancheta continuă, iar decizia Tribunalului București privind măsura controlului judiciar va fi cu siguranță contestată de procurori.

    Citește și:

    Bacalaureat 2026: percheziții și în Arad într-un dosar privind fraudarea examenului

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.