Acum, după ce Festivalul de Teatru Underground tocmai s-a terminat, să vedem ce înseamnă underground pentru prefectul nostru sugubăț, Mihai Pașca.

Acuma, pe bune, cel puțin după 1989 nu am avut un prefect atât de prezent în viața publică arădeană. Mihai Pașca este arădean get-beget, intrat de tânăr în politică și nimerit exact acolo unde e bine și călduț la Arad de vreo 25 de ani: lângă Gheorghe Falcă.

Avocat la bază, absolvent de „Ghiba-Birta” și Goldiș, din fragedă tinerețe s-a implicat în treburile publice arădene. Înainte să ajungă prefect, acum un an și jumătate, a fost patru ani secretar de stat în Ministerul Justiției, dar, pentru arădeni, normal, a devenit vizibil și interesant de când este prefect. Ne place, nu ne place, Pașca este superactiv și de succes. Se ocupă de gunoaie și irigații, de jocurile de noroc și, iată, până și de moștenirea urbanistică a orașului în care reprezintă Guvernul României.

Ultima ispravă este succesul în atacarea deciziei primăriei de a aproba o transformare arhitecturală interesată a depozitului Andrényi. E vorba de o construcție mai puțin cunoscută, de la marginea orașului, a, de pe acum, recunoscutului arhitect Lajos Szántay. Noi, pe aici, la Special, ne-am ocupat de fenomen cu mult înainte ca domnul Pașca să ajungă prefect (Încetinitorul de particule – Atenție, cade tencuiala! Orașul nostru și orașul lui Szántay. Și un video unicat…), asta însă nu minimalizează acțiunea sa, prin care a oprit desfigurarea unui monument – chiar dacă oficial nedeclarat – arhitectural cam unic pe aici. Și nu numai la Arad.

Așa că nu am fost deloc surprins când, la premiera de acum o săptămână și ceva, de la Cinema Arta, a filmului documentar dedicat lui Szántay, l-am zărit pe Mihai Pașca. Încă nu se știa că a câștigat procesul, urmând ca desfigurarea depozitului să se oprească. Așa că prezența sa la premieră părea o nouă năstrușnicie a prefectului omniprezent și hiperactiv.

E greu în politică. Greu și cu cântec. La început trebuie să știi să alegi omul și grupul. Cel care te ajută să ajungi acolo unde năzuiești. Ce să faci dacă, pe atunci, pe la începutul anilor 2000, în Arad acest om se numea Gheorghe Falcă și era în plină efervescență în a crea o rețea de interes politic în jurul său? Așa că, venind din PD, ajuns la PDL, în cele din urmă a reușit să formeze un grup în PNL-ul arădean, foarte firav până atunci.

Pașca a simțit imediat de unde bate vântul politic și s-a tras repede la umbra pomului ocrotitor. Dar nu ca cei care s-au dus acolo să aducă omagii și alte cele, ci ca unul care are gânduri și planuri proprii.

S-a mișcat bine de la început, a reușit să-și creeze o imagine care îl scotea din grupul vast al lingăilor noului șef „liberal”. Chiar dacă a rămas atent la ce spune și vrea șeful, modul lui de a se conforma era mai personal, mai lejer și plin de poante care mai descarcă tensiunea în politică.

Cert este că, după aproape patru ani la București, revine la Arad ca prefect și se pune pe treabă. Într-un an reușește să schimbe fața instituției, transformând Prefectura dintr-un birou teritorial al Guvernului într-un fel de primărie paralelă a Aradului. Normal, știind că Bibi nu este în grațiile lui Gheorghe Falcă, asta era și un răspuns la pretențiile șefului. Dar, mult mai important, era și o reacție la administrația arădeană, aproximativă și în ronduri, a lui Bibarț.

Așa că, după succesul cu interzicerea păcănelelor în Arad, Mihai Pașca realizează încă ceva pentru arădeni. Desigur, nu știm cum se va termina afacerea cu depozitul conceput de Lajos Szántay, dar oprirea desfigurării construcției este deja un succes. Din nefericire, suntem deja obișnuiți cu jumătăți de măsură, ba, mai mult, chiar ne bucurăm de ele în absența măsurilor pe de-a-ntregul. Să sperăm doar că depozitul în cauză va deveni, în cele din urmă, ceea ce este de fapt: o comoară arhitecturală a Aradului, o moștenire care poate și ar trebui folosită pe măsură. Poate n-ar fi fără importanță ca orașul să-l preia și să îl folosească pentru interesele sale.

Sunt destule, ajunge să ne gândim doar la spații alternative pentru cultură, mai ales acum, după zece zile de festival de teatru underground.

În rest, nimic nou, criza politică merge înainte, căldura năprasnică la fel, poate e timpul să luăm un moment de respiro și să ne împăcăm cu ideea că nu e totul pierdut.

Cel puțin pe moment.

https://web.facebook.com/reel/896787386025044