miercuri, 10 iunie, 2026

Special Arad Logo

    Denis Hrezdac se întoarce la Corvinul! UTA îl împrumută din nou la echipa cu care fotbalistul a câștigat Cupa României

    de Lucian Dănilă | 10 iunie 2026, 7:48 PM | Recomandările editorilor | Sport

    0

    Corvinul Hunedoara continuă campania de consolidare a lotului înaintea noului sezon și a ajuns la un acord cu Denis Hrezdac, mijlocașul defensiv în vârstă de 24 de ani care a evoluat în ultimele două stagiuni pentru UTA. Astfel, Hrezdac se întoarce la echipa cu care a cucerit Cupa României în vara anului 2024.

    Fotbalistul urmează să fie prezentat oficial de gruparea hunedoreană, deși se afla încă sub contract cu formația arădeană pentru următorii doi ani. Mutarea reprezintă o revenire pentru Hrezdac, care a mai îmbrăcat tricoul Corvinului în sezonul 2023-2024.

    În ediția recent încheiată a campionatului, mijlocașul a fost un om de bază la UTA, bifând 35 de apariții și contribuind cu o pasă decisivă. Crescut de clubul arădean după transferul de la CSM Lugoj, sub comanda lui Alexandru Gaica, Hrezdac a acumulat experiență și în perioadele de împrumut petrecute la Pecica și la Corvinul.

    hrezdac 2

    Revenirea sa la Hunedoara are o încărcătură specială, având în vedere că a făcut parte din lotul care a scris istorie pentru club. În sezonul 2023-2024, sub comanda lui Florin Maxim, Hrezdac a contribuit la cucerirea Cupei României, performanță care a adus Corvinului calificarea în preliminariile Europa League.

    Denis Hrezdac devine astfel al treilea transfer realizat de Corvinul în această vară, după atacantul peruan Renato Espinosa și fundașul central iordanian Mohammad Abualnadi, semn că hunedorenii pregătesc cu seriozitate provocările noului sezon.

    Hrezdac va evolua în meciurile de pe teren propriu ale Corvinului chiar pe arena „Francisc Neuman” din Arad.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.