duminicã, 14 iunie, 2026

Special Arad Logo

    Update Moțiunea împotriva Guvernului Ilie Bolojan, prezentată miercuri în Parlament. Vot decisiv pe 5 mai

    de Special Arad | 29 aprilie 2026, 8:07 AM | Politikos | Recomandările editorilor

    0

    Moţiunea de cenzură intitulată „STOP ‘Planului Bolojan‘ de distrugere a economiei, de sărăcire a populaţiei şi de vânzare frauduloasă a averii statului”, va fi prezentată miercuri în plenul reunit al Parlamentului.

    Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au decis, marţi, calendarul dezbaterii şi votării moţiunii de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan.

    Miercuri, de la ora 12:30, moţiunea de cenzură va fi citită în plenul comun.

    Grupurile parlamentare ale PSD, AUR şi PACE – Întâi România solicită în moţiunea de cenzură depusă marţi la Parlament demiterea Guvernului şi îl acuză pe prim-ministrul Ilie Bolojan că a ajuns într-un punct în care confundă deliberat reforma cu vânzarea şi strategia cu improvizaţia, potrivit ProTv.

    Moţiunea a fost semnată de 253 de parlamentari.

    UPDATE

    Şedinţa a fost condusă de vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Natalia Intotero, care a anunţat că şi-au înregistrat prezenţa 343 de parlamentari din totalul de 464.

    Moțiunea de cenzură a fost prezentată în plenul reunit de liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, care a remarcat absența de la ședință a premierului Bolojan:

    „România nu este o marfă, iar companiile statului nu sunt active de lichidat pentru a acoperi eșecuri politice. Prim-ministrul Ilie Bolojan a ajuns într-un punct în care confundă deliberat reforma cu vânzarea și strategia cu improvizația. Sub pretextul unor obligații din PNRR și al unor ‘analize exploratorii’ redactate pe repede înainte, Executivul pregătește cea mai amplă înstrăinare de active strategice din ultimele două decenii, fără consultare în coaliție, fără dezbatere publică și fără o minimă asumare politică. În același timp, discursul public al Guvernului Bolojan ridică întrebări serioase. Se vorbește despre faptul că românii ar fi pregătiți să investească masiv în aceste listări. O minciună sfruntată! De fapt, se pregătește o operațiune care nu are nimic în comun cu interesul public, o acțiune opacă, în avantajul unor cercuri restrânse, orchestrată tocmai de către cei care trâmbițează transparența: pachete din companii strategice ale statului sunt scoase din circuitul transparent al pieței și direcționate, ocolind Bursa de Valori, prin mecanismul de plasare accelerată, către investitori selectați, în condiții stabilite discreționar, la prețuri mai mici decât cele reale”, a subliniat Petrișor Peiu.

    Pe data de 5 mai, marţea viitoare, de la ora 11:00, moţiunea va fi dezbătută şi votată. Votul va fi secret, cu bile.

     

    Citește și:

    Noi alianțe politice vin peste noi de parcă ar fi drone

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.