Galeria After 5 s-a transformat, sâmbătă seara, într-un sanctuar al sensibilității artistice, unde s-au întâlnit două universuri plastice distincte, dar splendid de convergente: expoziția sculptorului sibian Ioan Tămâian și a pictoriței arădene Maria Balea.

Vernisajul a fost deschis de Robert Șerban, care și-a lansat la Arad, cu această ocazie, noul său roman, „Știu pe cineva”. În discursul său, scriitorul timișorean a remarcat echilibrul fragil, dar complementar, dintre cele două demersuri artistice: „Întotdeauna, aceste expoziții mixte sunt riscante… ori aici se susțin una pe alta. Pictura susține scultura și viceversa”.

În acest melanj de structuri diafane și sentimente întinse pe pânză, sculpturile lui Ioan Tămâian par să cristalizeze și să încadreze lumini interioare în forme metalice clasice, ca niște artefacte ale memoriei minerale, iar picturile Mariei Balea pulsează emoțional, ca o colecție cromatică de suprafețe stratificate și gesturi libere, care nu pot fi încadrate într-o narațiune.

@specialarad.ro Expoziție Maria Balea și Ioan Tămâian la After 5 #expozitie #after5artescape #mariabalea #ioantamaian #specialarad ♬ original sound – Special Arad

Artista Maria Balea a aflat în cadrul vernisajului că sculptorul Tămâian pregătește deja o nouă expoziție comună, la Muzeul de Arte din Satu Mare, iar artistul a explicat și de unde provine materia primă a lucrărilor sale: „Toată lumea știe de sticla murano, dar nu știm, în schimb, de Kosta Boda, o zonă în Suedia de unde îmi iau eu cristalul, care nu este o sticlă obișnuită, e un cristal fără plumb”.

Momentul final al serii a adus literatura în centrul atenției: Robert Șerban a citit un fragment din noul său roman, despre un pictor care își crește obsesiv prețurile tablourilor până când nu mai reușește să vândă nimic. Alegerea nu a fost deloc întâmplătoare, funcționând atât ca o meditație ironică asupra valorii artei – imposibil de cuantificat, dar, paradoxal, demnă de orice preț –, cât și ca un arc subtil și ludic, prin care Robert Șerban a revenit la ideea de „nebunie”, evocată și la începutul discursului, cu o aluzie zglobie la spitalul din vecinătate. De fapt, scriitorul a subliniat cu roșu curajul nebunesc, acea nebunie fertilă care face posibilă existența artei, dar și a galeriilor precum After 5.