duminicã, 19 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Incident violent pe o stradă din Vladimirescu. Bărbat rănit după un atac cu armă albă

    de Ioana Costaș | 11 februarie 2026, 9:27 AM | Știri Arad | Topic special

    0

    Un incident violent a avut loc marți dimineața, pe o stradă din Vladimirescu, unde polițiștii au intervenit în urma unui conflict izbucnit între doi bărbați. Unul dintre aceștia ar fi scos un cuțit și l-ar fi rănit pe celălalt. Din fericire, leziunea suferită de victimă nu a fost gravă. Potrivit primelor informații, altercația ar fi pornit pe fondul unor neînțelegeri. Agresorul a fost reținut pentru 24 de ore.

    Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Arad au precizat că incidentul s-a produs în data de 10 februarie, în jurul orei 9:20,  polițiștii din Vladimirescu fiind sesizați cu privire la un scandal izbucnit pe o stradă din localitate.

    „Din verificări a reieșit că un bărbat 39 de ani, din localitate, în fața unui magazin, ar fi tăiat cu un obiect ascuțit – posibil cuțit – un alt bărbat, pe fondul unei neînțelegeri. Bărbatul bănuit de săvârșirea faptei a fost condus la sediul poliției, în cauză fiind întocmit un dosar penal pentru lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore”, a transmis IPJ Arad.

    Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs incidentul.

    Citește și: Șapte persoane, reținute de DIICOT Arad pentru trafic de droguri de mare risc | Video · Special Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.