UTA a pierdut meciul cu Rapid. Încă un meci pierdut în fața giuleștenilor, o echipă pe care Bătrâna Doamnă nu a mai învins-o din 2008 indiferent de eșalonul în care s-au întâlnit, indiferent de terenul pe care au jucat, indiferent de arbitrul care a arbitrat…

Sunt trei meciuri în care UTA a fost aproape de victorie în ultimii șase ani. A fost acel meci care putea decide promovarea în 2020, pe Motorul, când UTA avea avantaj la pauză, îi ajungea o remiză pentru a promova înainte cu o etapă de final, dar Rapidul lui Alexa a întors după pauză și a câștigat cu 2-1. Am și amintirea acelui 1-1 din Giulești din ianuarie 2022, un meci în care UTA avea avantaj pe tabelă dar și om în plus pe teren. S-a încheiat 1-1, iar rezultatul în acea vreme era văzut ca un eșec, un eșec în urmă căruia Gyuszi Balint – antrenorul care acum face minuni la Galați – și-a dat demisia.

A mai fost meciul din vara lui 2024, atunci când UTA marca pentru 2-1 în minutul 89, Colțescu – același Colțescu – a validat golul și apoi avea să-l invalideze neregulamentar, după ce a fluierat restartul partidei, iar meciul s-a încheiat 1-1.

Luni seara, Rapid a câștigat la Arad pentru că a fost net superioară în a doua repriză, dar și pentru că a beneficiat de un penalty despre care se vorbește și acum pe la televizoare. O minge atinsă de mâna lui Pospelov, o decizie care se putea lua într-un fel sau în altul, depinde pentru cine trebuia luată. Iar Colțescu i-a ales din nou pe cei mai mari… Pentru că noi, adică UTA, „suntem mici”, exact cum spunea și autorul golului arădenilor, Marius Coman.

Într-un fel e trist că un jucător care joacă pentru UTA în prima ligă, care marchează destul de des, are acest sentiment că echipa la care joacă este mică. Problema nu este la el, marea problemă este că are dreptate. Sută la sută…

UTA de astăzi este mică, dar UTA de ieri, de la geneza sa, a fost mare, a fost uriașă. ITA baronului Neuman a fost creată pentru a cuceri tot ce se poate. UTA lui Coco, Domide și Broșovszki din anii 60-70, cea care elimina pe Feyenoord și uimea lumea, a fost și ea o echipă mare, un club mare, respectabil, dar apoi, tot ceea ce avea să se întâmple după retrogradarea din 79, după acel meci celebru cu Buzăul, avea să transforme această grupare într-una care trăiește din amintiri, cu mici bucurii cum ar fi niște victorii cu Steaua, Dinamo sau acel 4-3 de la Timișoara, iar între 79 și 2020 a fost timp de 34 de ani prin Divizia B sau chiar eșaloanele inferioare.

Noi, generația născută după momentul Feyenoord, am trăit cu poveștile despre Petschovschi, Farmati, Domide și Broșovschi și ne bucuram în urma unor victorii cu Minaur Zlatna, Olimpia Satu Mare sau din când în când în câte-un derby cu Bihorul, în timp ce „războaiele” cu Poli ni se păreau de Champions League.

UTA de astăzi este mică, așa cum spune și Marius Coman, pentru că a fost creată să fie mică, pentru că asta își propune să fie mică, pentru că nu luptă niciodată pentru mai mult decât pentru a se salva de la retrogradare. UTA de astăzi este mică pentru că nici măcar nu are dreptul de a juca în competițiile europene vreme de patru ani. UTA de astăzi este mică și pentru că noi, cei care o susținem de mai bine de 40 de ani încoace, ne-am mulțumit tot timpul să o vedem în prima ligă, iar pentru noi asta era de la sine o performanță.

Dar UTA de astăzi este mică și pentru că factorul politic nu a lăsat-o să fie mai mare. Înființat în 2013 la ordin politic, clubul a rămas tot timpul sub acest control, angajările la club sau făcut strict pe criterii de apartenență politică, iar conducerea a fost tot timpul axată mai mult pe interesul personal decât pe cel de performanță. Ni s-a închis gura mereu cu faptul că trebuie să ne mulțumim că suntem în prima ligă, săraci la masa bogaților, și să ne mulțumim că rămânem acolo.

Iar faptul că suntem mici ni l-a adus aminte atât Marius Coman, cât și Sebastian Colțescu, pentru că arbitrii, la noi și în toată lumea, mereu vor fi lângă cei puternici.

Nu știu dacă a fost henț sau nu a fost la Pospelov. Au declarat și Mihalcea sau Leo Grozavu că în fotbalul de astăzi nu mai știu nici ei când e henț. Dar cu siguranță știu că dacă era în careul celălalt, după ce a fost chemat să vadă imaginile la camera VAR, Colțescu ar fi luat anulat decizia de penalty, tot așa cum a anulat neregulamentar golul din urmă cu două sezoane, tot după ce a urmărit imaginile la VAR…

UTA, cea din povești, a fost mare, cea mai mare. UTA cu care am crescut ne-a mulțumit cu firmiturile, ne-a amăgit o viață-ntreagă că e un club mare, un club care de zeci de ani trăiește din amintirea unor fotbaliști sau conducători legendari. Dar UTA de astăzi nu-și propune mai mult decât de a fi peste Slobozia, Metaloglobus sau Csikszereda, să ne ofere și la anul meciuri cu Rapid, la care din nou ne vom lamenta că ne-au furat, să mai prindem o victorie răzleață cu Dinamo, dar nicidecum să ne batem acolo sus, că nu mai avem nici anvergură, nici potență, nici dorință…

La UTA de astăzi nu există presiune decât din partea fanilor, a fanilor care trăiesc din poveștile înaintașilor care își doresc și ei să se bucure de succese, de trofee, de a-și vedea echipa că se ia la trântă cu cei mai mari. Într-o țară care a trimis în Europa ultimilor ani echipa ca Astra Giurgiu, Sepsi, Oțelul Galați, Poli Iași, FC Botoșani, Unirea Urziceni și chiar Corvinul Hunedoara, într-o țară în care Voluntari a luat Cupa României iar Hermannstadt a jucat două finale, UTA nu are dreptul să joace în Europa vreme de patru (!) ani. La UTA de astăzi proiectele se fac pe un singur an, din iunie până în mai, cu capul plecat și mâna întinsă la Primărie, cu jucători semnați tot pe câte un an și cu rugăciuni să mai vindem ceva ca să supraviețuim. Asta e politica unui club mic. Acolo e adevărata problemă, nu că a dat Colțescu penalty împotriva noastră…

Acum avem doar un loc în prima ligă, o istorie și sfărmurile rămase…

Citește și:

Speciala zilei: Rareș Pop, între interesul său pentru școală și înjurăturile celor fără de școală…