miercuri, 3 iunie, 2026

Special Arad Logo

    Incendiu la etajul 10 al unui bloc din Timișoara, pornit de la o… trotinetă electrică

    de - | 30 noiembrie 2025, 4:00 PM | Recomandările editorilor | Regional

    0

    Un incendiu puternic a izbucnit azi dimineață într-un bloc de zece etaje de pe bulevardul Liviu Rebreanu din Timișoara, alarmând locuitorii din zonă. Flăcările au pornit din bucătăria unui apartament situat la ultimul etaj, scrie opiniatimisoarei.ro.

    Pompierii de la Detașamentul 2 Timișoara au intervenit prompt cu două autospeciale de stingere, o autoscară S42, un echipaj SMURD și 16 salvatori. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta puternic în interiorul încăperii.

    Nouă persoane din apartamentele vecine au fost evacuate preventiv, însă, din fericire, niciuna nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. În jurul orei 08:16, pompierii au reușit să lichideze focul, limitând extinderea acestuia la restul apartamentului.

    Potrivit reprezentanților ISU Timiș, cauza probabilă a incendiului a fost bateria unei trotinete electrice, care ar fi luat foc.

    Intervenția rapidă a pompierilor a făcut ca incidentul să nu se transforme într-o tragedie, iar locatarii s-au putut întoarce în siguranță în apartamentele lor după finalizarea operațiunilor de verificare.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.