Un tânăr din Arad a sărit dintr-o mașină aflată în mers, după ce s-ar fi certat cu tatăl său. Momentul a fost filmat și a ajuns pe rețelele de socializare
Polițiștii din Arad au început o anchetă după ce filmarea a fost distribuită pe rețelele sociale. Incidentul s-a petrecut duminică după-masa, în localitatea Almaș, și a fost anunțat la 112.
Potrivit Agerpres, oamenii legii au stabilit că un tânăr de 20 de ani, aflat pe bancheta din spate a unei mașini conduse de un bărbat în vârstă de 48 de ani, din Săvârșin, a sărit din autoturism în timp ce acesta se deplasa.
În mașină se aflau, în total, patru bărbați, tânărul de 20 de ani împreună cu tatăl său erau pasageri pe bancheta din spate a mașinii. Cei doi s-ar fi certat, iar tânărul a deschis ușa și a sărit.
Tânărul a fost dus la spital, unde a primit îngrijiri pentru răni ușoare, iar seara a fost lăsat să plece acasă.
Filmarea incidentului a fost făcută dintr-o altă mașină aflată în trafic, iar imaginile s-au răspândit rapid pe rețelele de socializare. Polițiștii continuă cercetările pentru a afla exact cum s-a întâmplat totul.
Tânărul a fost dus la Spitalul Județean Arad, unde a primit tratament pentru răni ușoare, fiind externat în aceeași seară.
Șoferul autoturismului a fost testat pentru consum de substanțe interzise, rezultatul fiind pozitiv. Bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice.
Citește și: Tânăr din Arad prins după ce a furat țigări de peste 11.000 de lei în doar o săptămână
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)